Cazul s-a produs în noaptea lui 16 ianuarie, în jurul orei 02:35, la o stație PECO din Florești cu implicarea a trei tineri.
Un tânăr, cu vârsta de 19 ani împreună cu un alt tânăr de 25 ani de ani, ambii din raionul Florești se aflau în incinta stației PECO.
La un moment dat, de ei s-a apropiat un alt bărbat, cu vârsta de 28 de ani, care fără motiv ar fi început să-l lovească pe tânărul de 19 ani cu o rangă metalică.
Tânărul de 25 de ani a încercat să-i ia apărarea amicului său, dar a primit și el o lovitură în cap. Acesta a avut de nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de ambulanță.
După ce zece zile s-a zbătut între viață și moarte la spitalul din Florești, tânărul a murit.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!