48.749 alegători Participație finală 37,60% la alegerile din Găgăuzia, pragul validității atins 16.000 lire Un moldovean a furat 16.000 de lire din 180 de bancomate în Marea Britanie 2.300 drone Ucraina a lansat 2.300 de drone, 1.590 bombă și 15 rachete pe Rusia, 16 răniți 22 mil. Atac cibernetic masiv în Franța: datele a 22 de milioane de persoane expuse de hackeri
PG a expediat cereri de extrădare a lui Plahotniuc către autoritățile din Cipru și Arabia Saudită. Ce răspuns a primit

Procuratura Generală a expediat cereri de extrădare a lui Plahotniuc din Cipru și din Arabia Saudită. Anunțul a fost făcut astăzi, de Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing de presă.

„PG a expediat cereri de extrădare a lui Plahotniuc din Cipru și din Arabia Saudită. Din Arabia Saudită avem răspunsul că domnul Plahotniuc nu a traversat granița”, a precizat Procurorul General.

Totodată, Alexandr Stoianoglo a mai declarat că până în acest moment, Procuratura nu a primit niciun răspuns din partea autorităților Turciei, cu privire la extrădarea lui Vlad Plahotniuc.

La 29 septembrie, Procurorul General a semnat cererea prin care a solicitat autorităților competente ale Turciei extrădarea fostului lider al PD, pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova. Potrivit informațiilor oficiale, Plahotniuc s-ar fi aflat pe teritoriul acestei țări începând cu data de 10 septembrie.

Vlad Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale”, ”escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

În luna iunie curent, Procuratura Generală a solicitat și autorităților din Statele Unite ale Americii să-l extrădeze pe Plahotniuc, după ce a primit confirmarea aflării acestuia pe teritoriul SUA.


Pub