„Inamicul și-a concentrat strategiile de război hibrid asupra a două aspecte: reziliența poporului iranian și încercarea de a induce erori în evaluările oficialilor țării. Instrumentul pe care îl folosește în ambele cazuri este semănarea semințelor de îndoială, disperare, teamă, neîncredere și discordie”, a transmis Mojtaba Khamenei, pe rețelele de socializare.
Oficialul iranian a făcut apel la unitate națională, vigilență și respingerea oricărei forme de „propagandă a inamicului”, avertizând că pesimismul și descurajarea în rândul populației ar echivala cu sprijin indirect acordat adversarilor țării.
„Orice acțiune care provoacă neîncrederea și descurajarea poporului iranian este considerată o formă de sprijin acordat dușmanului acestei țări și al poporului său”, a mai spus liderul suprem al Iranului.
Mesajul lui Mojtaba Khamenei a fost citit în cadrul ceremoniilor organizate cu ocazia comemorării morții fondatorului Republicii Islamice, Ruhollah Khomeini, precum și a unei sărbători importante a comunității șiite.
Ceremoniile de la Teheran au adunat mii de participanți, iar televiziunea de stat a difuzat imagini cu portrete ale liderilor iranieni și steaguri ale Republicii Islamice, dar și ale Hezbollahului libanez, organizație susținută de Iran.
În mod tradițional, comemorarea de la 4 iunie este marcată prin discursuri ale liderului suprem iranian, însă anul acesta, potrivit presei de stat, locul său a fost simbolic ocupat de un scaun gol cu portretul său.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!