Milos Zeman a asistat duminică la depunerea jurământului de către noul premier dintr-un cub de plexiglas care l-a izolat de restul încăperii unde a avut loc ceremonia. Alături de președinte, care a stat în scaun cu rotile, s-a aflat și un medic îmbrăcat complet în echipament de protecție, scrie Reuters.
Președintele Cehiei a fost internat cu Covid la doar câteva ore de la externarea din spital, pe 25 noiembrie, unde stătuse șase săptămâni în urma unor complicații.
Administrația prezidențială cehă a refuzat să vorbească despre boala președintelui, care a fost însă confirmată de medici ca fiind o problemă a ficatului.
Petr Fiala, liderul unei coaliții de centru-dreapta formată din cinci partide, este noul prim-ministru al Cehiei, după ce alianța fostului premier, Andrej Babis, susținută de peședintele Zeman, a pierdut alegerile.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!