„Stăm în casă, la masă, binișor și îl aud strigând: „Bunicăăă, mămicăăă!”. Ies afară - el tot numai sânge. Îl întreb ce a făcut, iar el: „Am sărit de pe acoperiș, am vrut să merg așa, să mă duc în grădină”. Îl întreb pe unde a ieșit: „Prin gaura de la găini, la deal”, a spus bunica sa.
Cristian a completat că, în acel moment, a văzut un vecin, Valentin, care se afla la câteva case distanță.
„Bunica a povestit multe și de care nu trebuie!”, a glumit Cristian.
Bunica sa a mai menționat că și-ar fi dorit foarte mult ca nepotul să urmeze școala muzicală și să studieze acordeonul, însă Cristian nu a fost atras de muzică. În schimb, a îndrăgit sportul, în special canoea, disciplină pe care a practicat-o timp îndelungat.
„M-am ocupat opt ani de zile. Am ajuns maestru în canoe. Am participat la competiții naționale, inclusiv în România. În aprilie m-am urcat prima dată în barcă, iar în trei luni am devenit al treilea pe republică, la categoria mea de vârstă”, a spus Cristian.
Totodată, acesta a prezentat și ultima sa barcă de canoe, care la acea vreme valora între 2.500 și 3.500 de euro și avea o greutate de 14 kilograme.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!