Cu această ocazie, Președinta Parlamentului a adresat un mesaj către cetățeni, în special, către tinerii din Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a subliniat importanța educației patriotice pentru edificarea unei generații de tineri care să fie încrezuți în perspectivele statului nostru și să-și dorească să contribuie la prosperarea lui.
„Patriotismul, simțul datoriei civice și responsabilității pentru viitorul țării trebuie educat de la cea mai fragedă vârstă. Știu că în grădinițele, gimnaziile și liceele din țară, astăzi, au loc ore educative dedicate simbolurilor statului. Sunt sigură că aceste eforturi se vor solda cu rezultate frumoase, cu edificarea unei generații de tineri care să fie încrezuți în perspectivele statului nostru și să dorească să contribuie la prosperarea lui.
„În perioada complicată a pandemiei, îndemn pe toţi cetățenii Republicii Moldova din țară și din diasporă, să cinstească așa cum se cuvine acest simbol naţional. Fiind etalat pe frontispiciul clădirilor publice din localitatea Dumneavoastră de baștină, acasă sau fluturând de rând cu alte steaguri la sediul organizațiilor internaționale, Drapelul de Stat rămâne sinonim cu libertatea, deschiderea, cooperarea și perpetuarea noastră ca popor. La mulţi ani, Tricolor! La mulți ani, Republica Moldova!”, a subliniat Aureliu Ciocoi.
Evenimente prilejuite de Ziua Drapelului au loc și în regiunile țării – Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului vor distribui materiale la subiect în instituții de învățământ și în biblioteci publice, vor organiza videoconferințe tematice.
Acțiunile prilejuite de Ziua Drapelului de Stat, din acest an, sunt organizate în format restrâns, ținându-se cont de cerințele situației de urgență.
La 23 aprilie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a votat declararea zilei de 27 aprilie drept Zi a Drapelului de Stat. În această zi este marcată și Ziua Stemei de Stat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!