Rezultatele alegerilor:
„Amintim că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Totodată, atragem atenția că toată informația oferită până la recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare poartă un caracter preliminar”, se arată în comunicatul emis de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
Pe 19 mai 2024 au avut loc alegeri locale noi și parțiale. Au fost deschise 13 secții de votare. Cele mai multe secții de votare au fost înregistrate în localitatea Cealîc, raionul Taraclia, 3 la număr.
S-au ales primarii în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, orașul Bucovăț, raionul Strășeni, satul Sagaidac, raionul Cimișlia și comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova, satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia și o nouă componență în consiliile locale din: satul Cairaclia și comunele Salcia și Cealîc, raionul Taraclia, precum și din satele Chioselia Rusă și Cotovscoe din UTA Găgăuzia.
Potrivit CEC, la urne au fost așteptați 10 766 de alegători. Cele 13 secții de votare organizate pentru alegeri au fost deschise în intervalul de timp 07:00 și 21:00.
Pe data de 19 februarie a începutul perioada electorală.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!