Problemele cu legea se țin scai de Dani Mocanu și în 2025. Chiar la început de an, în data de 8 ianuarie, instanța Tribunalului Dâmbovița l-a condamnat pe Dani Mocanu într-un dosar de constituire grup infracțional organizat, spălare de bani și proxenetism, în care este implicat alături de alți nouă inculpați.
Câți ani de pușcărie a primit manelistul, în primă instanță
Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare
Dani Mocanu nu scapă de brațul lung al legii. Pentru infracțiunea de proxenetism, săvârșită în perioada iunie 2016 și februarie 2017, manelistul a primit o sentință de cinci ani de închisoare și plata sumei de 150.000 de roni. De asemenea, acesta nu are voie să părăsească România pe o perioadă de cinci ani, după ispășirea pedepsei.
„Condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism, săvârşită în perioada 06.2016-01.02.2017. Aplică inculpatului M.D. pe lângă pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii penale de 300 zile de amendă penală într-un cuantum de câte 500 lei/zi amendă, în total 150.000 lei(n.r. roni)”, se arată în hotărârea Tribunalului Dâmbovița.
Mai mult, Dani Mocanu a fost condamnat și la trei ani de închisoare pentru spălare de bani, infracțiune săvârșită în perioada decembrie 2016 – 30 ianuarie 2017. Magistrații au contopit pedepsele, urmând ca manelistul să execute 6 ani și 5 luni de închisoare.
„Condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de spălare de bani […] , săvârşită în perioada 10.12.2016-30.01.2017. În baza art. 39 al. 1 lit. e N.C.p. contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea a închisorii de 5 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an și 5 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani, 9 luni și 6 luni) și pedeapsa amenzii penale de 300 zile amendă penală, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 6 ani și 5 luni de închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 150.000 lei(n.r. roni) reprezentând 300 zile amendă penală în cuantum de 500 lei/zi amendă”, se mai arată în decizia magistraților.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!