40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 1.200 arestări Proteste violente în Franța: 1.200 arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri 1.000.000 € Influencer Katy Black: primul milion de euro câștigat și peste un milion lei impozite plătite
(video) Stefanco vs Trubca, replici în direct: „- Ne aliniem standardelor UE și creștem anual accizele, dar uităm să ajutăm fermerii. - Nu e chiar așa”

Deputatul Partidului Democrația Acasă, Sergiu Stefanco, se arată indignat de faptul că „ne aliniem standardelor Uniunii Europene și în fiecare an accizul la benzină, motorină crește, dar uităm să ne aliniem standardelor UE și să ajutăm fermerii”. La rândul său, alesul PAS Alexandr Trubca, vicepreședintele Comisiei agricultură a Parlamentului, motivează situația prin faptul că „există un acord cu FMI încă din 2012, pe care Moldova și l-a asumat, să crească valoarea accizelor cu valoarea inflației din anul precedent”. Discuțiile au avut loc în cadrul emisiunii Rezoomat de la Realitatea.

Foto: colaj

„Cel mai interesant cu politica fiscală, ne aliniem standardelor Uniunii Europene și în fiecare an accizul la benzină, motorină crește, dar uităm să ne aliniem standardelor UE și să ajutăm fermerii. În anul 2026 față de 2025 este diferență la accizul la motorină. Era peste 2 lei, acum e 3,90 lei la litru”, menționează Sergiu Stefanco.

„Nu e chiar așa. Ce ține de accize e un acord cu FMI încă din 2012, pe care Moldova și l-a asumat, să crească valoarea accizelor cu valoarea inflației din anul precedent. Respectiv, cumva acciza este ajustată la valoarea inflației”, a comentat Alexandr Trubca.

Sergiu Stefanco: Cum a declarat BNM, dacă așteptăm o inflație de până la 8%, înseamnă că anul viitor iar așteptăm mărire la accize?

Alexandr Trubca: E o politică a Ministerului, aprobată încă în 2012 și e o chestie negociată încă 14 ani în urmă.

Sergiu Stefanco: Ca să știm.

Alexandr Trubca: Să vedem ce va fi în politica fiscală, dar în mod normal, asta e abordarea generală acceptată de RM deja de 14 ani. Ca să aprobăm această decizie, atunci am primit niște tranșe de la FMI, fiindcă din păcate, la etapa aceea, nu eram capabili să fim sustenabili fără suportul FMI.

Pe 27 mai, Asociația Forța Fermierilor a organizat un protest de avertizare în fața Guvernul Republicii Moldova, acuzând autoritățile de „lipsa acțiunilor suficiente” pentru soluționarea problemelor din agricultură.

Protestul agricultorilor din fața Guvernului a degenerat în huiduieli și scandări împotriva ministrului Finanțelor, Adrian Gavriliță, care a ieșit în fața manifestanților împreună cu ministra Agriculturii pentru a discuta cu fermierii. Protestatarii i-au cerut ministrului să „reducă cheltuielile și să nu bată capul”, iar atmosfera a devenit imediat tensionată. La scurt timp, Adrian Gavriliță a plecat de la discuții, motivând că „nu vrea să discute cu acest contingent”.

„Rămân deschis pentru un dialog civilizat spre binele agricultorilor, dar nu voi accepta insulte lansate în stradă cu nesimțire.” A fost reacția ulterioară a ministrului Finanțelor, Adrian Gavriliță, după scandalul de la protestul fermierilor.

Și ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a ieșit în fața fermierilor care au protestat în fața Guvernului și i-a invitat la dialog, pentru „a discuta revendicările”.

În ianuarie 2026, Mişcarea Alternativa Naţională a cerut guvernării „să renunţe la politica iresponsabilă în raport cu agricultura, să nu admită formarea restanţelor la plata obligaţiilor faţă de fermieri, să majoreze fondul de subvenţionare în agricultură măcar până la nivelul anului trecut, să schimbe modalitatea de acordare a subvenţiilor (în baza unor analize profesioniste a situaţiei reale), să protejeze piaţa internă şi să susţină exportatorii”.


Pub