4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Nu oferiți date personale și întrerupeți imediat apelul”: Moldtelecom avertizează despre o escrocherie care folosește numele instituției

Moldtelecom informează abonații serviciului de telefonie fixă cu privire la apariția unor apeluri suspecte, în care persoane necunoscute contactează clienții și se prezintă în mod fals drept reprezentanți ai companiei.

Foto: FB/Moldtelecom

„Potrivit sesizărilor recepționate, în cadrul acestor apeluri se invocă necesitatea „reperfectării contractului”, fiind menționat că, în caz contrar, numărul de telefon ar putea fi închis. În acest context, apelanții solicită date cu caracter personal, precum nume, prenume și IDNP. De asemenea, unele apeluri sunt efectuate exclusiv în limba rusă, aspect semnalat de mai mulți clienți.

Până la moment, au fost înregistrate mai multe adresări din partea abonaților care au fost contactați în aceste condiții, ceea ce confirmă caracterul repetitiv al acestor tentative.

Moldtelecom precizează că nu solicită date personale, informații de identificare sau detalii confidențiale prin apeluri telefonice inițiate de persoane necunoscute. Orice astfel de solicitare nu provine din partea companiei și trebuie tratată cu prudență.

În acest context, compania îndeamnă clienții:

• să nu ofere informații personale sau date confidențiale în cadrul apelurilor suspecte;

• să întrerupă imediat convorbirea;

• să verifice autenticitatea oricărei solicitări exclusiv prin canalele oficiale Moldtelecom.

Totodată, se recomandă informarea membrilor familiei, în special a persoanelor vârstnice, despre existența acestor situații, pentru a preveni eventuale încercări de inducere în eroare.

Pentru informații oficiale și verificări, clienții sunt îndemnați să consulte sursele oficiale ale companiei Moldtelecom”, se arată într-un comunicat.


Pub