„Din primele ore ale dimineții, salvatorii din sudul țării au întreprins acțiuni de deblocare a mai multor unități de transport care au rămas în dificultate în urma ninsorilor. Astfel pe traseul M3 în apropiere de localitatea Câșlița -Prut, angajații IGSU au reușit deblocarea a 3 autoturisme, inclusiv a unui microbuz cu cinci persoane la bord. În toate cazurile conducătorii auto și-au continuat drumul fiindu-le acordat suportul necesar. Tot în primele ore ale dimineții, salvatorii au fost solicitați în localitatea Hagimus, raionul Căușeni unde un arbore s-a prăbușit peste traseu din cauza rafalelor de vânt. În acest sens, angajații IGSU au misiunea de a debloca traseul, pentru ca autovehiculele să-și poată continua drumul.
În condiții de avertizare meteo de ninsori abundente pe teritoriul țării, IGSU reiterează mesajul prin care îndeamnă oamenii să dea dovadă de responsabilitate maximă, să nu pornească la drum neechipați și să evite deplasările pe porțiuni înzăpezite. Mai mult, oamenii sunt rugați să monitorizeze permanent atenționările autorităților cu privire la condițiile meteo, pentru a rămâne în siguranță. În caz de situații de risc să apeleze Serviciul 112”, comunică IGSU.
Autoritățile naționale au restricționat temporar traversarea camioanelor prin posturile vamale Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară, la această oră, pentru a asigura siguranța pe traseu, comunică Serviciul Vamal al RM.
Totodată, Inspectoratul Național de Securitate Publică anunță că, potrivit informațiilor oferite de polițiștii Direcției patrulare Sud, circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată pe traseul M-3, în satul Slobozia Mare, din raionul Cahul.
Circulația vehiculelor de mare tonaj a fost temporar sistată și pe traseul R-30 (Căușeni – Anenii Noi).
Poliția Națională face apel la responsabilitate în contextul ninsorilor și le solicită șoferilor să evite parcarea mașinilor pe marginea carosabilului sau în zone care pot bloca accesul autospecialelor de intervenție.
Din cauza condițiilor meteorologice dificile din nord-estul și sud-estul Ucrainei, au fost instituite restricții de circulație pentru camioane, autovehicule de tonaj mare și mijloace de transport persoane pe un tronson extins de drum, au anunțat Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și Serviciul Vamal.
Meteorologii au emis cod galben și cod portocaliu de precipitații puternice, însoțite de intensificări ale vântului. Avertizarea a intrat în vigoare marți, 17 februarie, la ora 20:00, și va fi valabilă până miercuri, 18 februarie, ora 17:00.
Uterior, meteorologii au venit cu mai multe actualizări și au anunțat că pe 18 februarie, între orele 02:00 și 20:00, aproape întreg teritoriul țării va fi afectat de vreme severă, cu precipitații consistente și rafale puternice de vânt.
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat că elevii din municipiul Chișinău vor desfășura lecțiile în regim online, în contextul Codului Portocaliu de ninsori abundente prognozat.
Totodată, premierul Alexandru Munteanu a anunțat modificarea programului de muncă pentru instituțiile publice și activarea măsurilor speciale de intervenție, în contextul Codurilor Galben și Portocaliu de ninsori, lapoviță și intensificări ale vântului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!