„Astăzi, 31 mai, la ora 15:57, oamenii legii au fost sesizați precum că, la intersecția străzii Sfatul Țării cu strada 31 August 1989, s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, un automobil de model Mercedes, condus de un șofer de 40 de ani, a tamponat un pieton, o tânără de 20 de ani, care traversa strada regulamentar.
În urma impactului, tânăra a fost preluată de o ambulanță și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Preliminar, aceasta nu a fost rănită grav.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!