Mascații departamentului operațional tactic nr. 1 au demonstrat elemente de alpinism aplicativ la înălțime, cu elemente de coborâre, întoarcere, asaltare clădiri de la înălțimi mari. Aceste elemente sunt folosite de ofițeri la operațiuni de reținere a membrilor grupărilor criminale care s-au baricadat în încăperi.
Au urmat demonstrații ale elementelor de tragere și mânuire a armelor din dotare, cu executarea tragerilor din diferite poziții, deplasări tactice, evacuarea răniților, retragerea și altele.
Zilnic, angajații Brigăzii Speciale sunt instruiți să mânuiască corect și cât mai eficient armele din dotare, pentru executarea cu succes a misiunilor, operațiunilor de reținere, combaterea terorismului și asigurarea securității cetățenilor.
Iar mascații din detașamentul operațional tactic nr. 3 a demonsrat procedee anti-tero de stopare și blocare forțată a unui automobil, neutralizare și reținere a elementelor criminale care se deplasau cu acesta: „Suspecții se deplasau cu un autoturism negru spre locul unde urma comercializarea unui lot de substanțe explozive. În apropiere patrula o patrulă specială de serviciu a Poliției. La apariția autospecialie de patrulare, infractorii deschid foc asupra agenților, rănind un polițist și luându-l ostatic pe al doilea. Polițistul rănit se retrage în spatele autospecialei și solicită suport în urma atacului armat. Suspecții încearcă să părăsească locul faptei, dar sunt opriți forțat de luptătorii forțelor speciale.
Infractorii care deschid focul asupra forțelor speciale sunt neutralizați. Un infractor folosește ostaticul ca scut viu, amenințându-l cu arma. Luptătorii protejați de scuturi balistice intervin, rănind infractorul și ulterior acordând primul ajutor medical”.
Vedeți în imagini ce alte demonstrații de forță au făcut mascații Fulger.
Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” împlinește, astăzi, 34 de ani de la creare. Cu acest prilej, Poliția Națională le-a adresat colegilor, dar și veteranilor serviciului, un mesaj de felicitare: „Sunteți o echipă puternică, capabilă să depășească orice obstacol, transformând instituția în care activați într-un serviciu de intervenție cu adevărat respectat — temut de infractori și apreciat de profesioniști”. Ministra de Interne și chestorul Viorel Cernăuțeanu au participat la ceremonia de aniversare, desfășurată de dimineață.
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, prezent la ceremonia dedicată aniversării a 34 de ani de la crearea Brigăzii cu Destinație Specială Fulger, în uniformă de sărbătoare, le-a mulțumit mascaților pentru munca pe care o fac și le-a urat succes și dedicație.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!