35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Rusia amenință Germania cu un război direct, dacă Ucraina va lovi cu rachete Taurus tințe pe teritoriul rus

Ministerul rus de Externe avertizează că Germania ar fi implicată direct în războiul din Ucraina, dacă Kievul folosește rachete Taurus pentru a lovi infrastructura critică din Rusia, relatează Sky News, citat de digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

„O lovitură cu aceste rachete împotriva unor instalaţii ruse (...) va fi considerată drept o participare directă a Germaniei la ostilităţi alături de regimul de la Kiev, cu toate consecinţele pe care aceasta le implică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Moscova, Maria Zaharova, citată de agenţiile de presă ruse.

Potrivit acesteia, „lansarea reală a acestor rachete de croazieră este imposibil fără asistenţa directă a militarilor din Bundeswehr”, armata germană.

Friedrich Merz, viitorul cancelar german, vrea să furnizeze Kievului rachete Taurus, ceea ce predecesorul său Olaf Scholz a refuzat să facă, de teamă că ar putea atrage Berlinul într-un război direct cu Moscova. Taurus este un sistem puternic de rachete de croazieră care poate lovi ținte aflate adânc în interiorul teritoriului rus, ceea ce ar putea schimba jocul pentru forțele ucrainene.

Regatul Unit și Franța furnizează deja Ucrainei propriile rachete cu rază lungă de acțiune - Storm Shadows și Scalp. Reacția ministerului rus de Externe vine după ce Merz a reiterat că ar furniza Ucrainei rachetele de croazieră mult râvnite, dacă mișcarea este coordonată cu partenerii europeni.

Într-un interviu din 13 aprilie, viitorul cancelar german a sugerat, de asemenea, că rachetele cu rază lungă de acțiune, dacă ar fi furnizate Ucrainei, ar putea fi utilizate pentru a ținti infrastructura militară strategică rusă din Crimeea ocupată.

Merz a argumentat că alte țări europene „furnizează deja rachete de croazieră. Britanicii o fac, francezii o fac, iar americanii o fac oricum... acest lucru trebuie să fie convenit în comun. Și dacă se convine, atunci Germania ar trebui să participe”.

Germania a fost unul dintre principalii susținători militari ai Ucrainei, oferind doar în 2024 un ajutor militar în valoare de aproximativ 7,1 miliarde de euro, potrivit datelor guvernamentale. Totuși, Berlinul nu a furnizat niciodată rachete Taurus, care au o rază de acțiune de peste 300 de mile (480 km), în ciuda solicitărilor repetate din partea Kievului.


Pub