Tofan mai a declarat că mecanismul de acordare a compensațiilor ar putea fi înăsprit.
„Deocamdată, avem rezervată suma de 550 de milioane de lei. Vreau să explic această sumă ca să nu fie interpretată greșit nici în sus, nici în jos. Este suma bugetată în prezent pentru 2026”, a precizat Vasile Tofan, la ședința Guvernului din 2 septembrie.
Totodată, Tofan a precizat că Ministerul Muncii lucrează în prezent la criteriile în baza cărora vor fi acordate compensațiile.
Premierul Tofan a declarat anterior că, în pofida deficitului de energie din regiune și a creșterilor recente de preț, tarifele pentru consumatori nu ar trebui să se majoreze până la sfârșitul anului, dacă piața se stabilizează. Totuși, Tofan a subliniat că decizia privind stabilirea tarifelor aparține ANRE.
De cealaltă parte, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 19 august, înaintea ședinței Guvernului, că o eventuală majorare a tarifelor la curent va depinde de costul mediu de achiziție al energiei electrice.
Pe 28 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile.
Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat pe data de 3 august un nou set de măsuri pentru gestionarea situației din sectorul energetic și a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru.
Premier Energy a îndemnat cetățenii să reducă consumul de energie electrică în orele de vârf, în contextul creșterii solicitării asupra sistemului electroenergetic.
Primăria municipiului Chișinău a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică și apă, după deciziile Guvernului privind economisirea resurselor.
Premierul Tofan a declarat că situația din sectorul energetic este dificilă și că Republica Moldova ar putea să nu poată cumpăra nici curent de avarie din Ucraina.
În augut, președinta Maia Sandu menționa că cetățenii vor beneficia de compensații la energie în cazul unor noi scumpiri, însă valoarea acestora va depinde de resursele disponibile și de sprijinul partenerilor externi. „Detaliile urmează să fie stabilite de Ministerul Finanțelor. Nu este o întrebare la care eu pot să vă răspund. Nu stau să fac calcule”, a precizat șefa statului.
La 21 august, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifului la gazele naturale. Consumatorii vor achita 20,30 lei pentru un metru cub, cu aproape 6 lei mai mult decât tariful precedent de 14,42 lei.
Energia electrică ar putea deveni mai scumpă cu aproximativ 20% de la 1 aprilie 2027, în contextul propunerii de aplicare a cotei standard de TVA pentru produsele energetice, a declarat secretara de stat la Ministerul Finanțelor, Corina Alexa. Potrivit declarațiilor acesteia, autoritățile vor căuta mecanisme de compensare astfel încât impactul asupra facturilor finale să fie redus pentru consumatori.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!