Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte care au condus la moartea acestuia, relatează Piacenza Sera.
Din primele informații s-a stabilit că bărbatul lucra pe un șantier de-a lungul unui drum național. Ulterior, bărbatul ar fi coborât spre râu pe un traseu, probabil pentru a se răcori din cauza temperaturilor ridicate, și nu a mai revenit.
Alarma a fost dată de colegii săi de muncă, care au declanșat operațiunile de salvare. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, inclusiv o ambulanță de la Crucea Roșie din Marsaglia și o autosanitară de la 118, alături de pompierii și personalul de salvare montană cu un elicopter medical de la Pavullo.
Cu toate eforturile depuse de echipele de salvare de a-l resuscita pe bărbatul moldovean, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
În acest moment, cauzele exacte ale incidentului rămân neclare, dar una dintre ipotezele luate în considerare este aceea că a suferit un infarct.
Carabinierii au intervenit la locul tragediei pentru a efectua investigațiile de rigoare.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!