„În contextul propunerii menționate și deja acceptate de executiv, remarcăm că sectorul cerealier și oleaginos, care cuprinde aproape 90 % din toate terenurile arabile din țara, a suferit enorm în ultimele 5 ani. Principalele elemente ale degradării ramurii sunt următoare:
1. Calamitățile naturale din ultimii ani au decapitalizat considerabil sectorul și au adus circă 25 % din fermierii micro, mici și mijlocii în starea de insolvență de jure sau de facto, iar restul în marea majoritate nu dispun de resurse de investiții și cu greu supraviețuiesc, avănd datorii exorbitante față de bănci, organizațiile de microfinanțare și furnizori de inputuri.
2. Din martie 2026 au crescut cu circa 70 % prețurile la motorină;
3. Din mai 2026 s-au majorat cu 35-40 % costurile fertilizanților;
4. În pofida saltului cotațiilor bursiere mondiale, prețurile la cereale și oleaginoase în Moldova anul curent practic nu s-au schimbat din cauza congestiei regionale ce ține de blocarea porturilor din Marea Neagră și creșterii substanțiale a costului logisticii. Prin urmare, nici în anul cu recolta relativ bună, producătorii de cereale și oleaginoase deocamdată nu pot recupera cheltuieli de producere, care au explodat.
5. În anul 2026 producătorii agricoli din domeniul vegetal au rămas fără subvenții. Datoriile pentru subvențiile post-investiții din anul 2025 așa și nu au fost achitate. Totodată, Programul Strategic pentru Politici Agricole (PSPA) nici pentru anul viitor nu prevede plăți directe pentru culturile cerealiere și oleaginoase.
În aceste condiții vitrege de activitate creșterea bruscă a cotei TVA va lovi foarte dur anume în agricultorii micro, mici și mijlocii și poate accelera falimentul masiv al acestora. Calcule noastre la fermieri din diferite raioane arată că în urma majorării TVA la 12 % povara fiscală crește pentru agricultorii aproximativ cu 500 lei per hectar sau cu aproximativ circa 750 mln. lei per sector. Atragem atenție că în zona Europei de Sud și Sud-East nici o țara din UE nu are TVA pentru producția agricolă mai mare de 11 %, iar în așa state dezvoltate cum ar fi Franța, Italia, Germanii, Polonia aceasta cota variază între 5 și 7 procente. Accentuăm că în țările nominalizate agricultorii primesc plăți directe de la 200 pănă la 500 euro per hectar.
În același timp, organiazația noastră nu vede nici o justificare în majorarea cotei TVA selectiv doar pentru comercializarea culturilor cerealiere și oleaginoase. Considerăm asemenea abordare drept discriminare a unui sector, care se află în starea financiară mai deplorabilă față de alte ramuri, fiind totodată unu strategic pentru securitatea alimentară și balanța comercială a țării.
Forța Fermierilor cere discuția publică pe acest subiect pe platforma parlamentară și solicită ca deputații să nu voteze politică fiscală în primă lectură fără dezbateri. În caz contrar, asociația va începe consultări urgente în teritoriu în privința organizării protestelor masive, chiar dacă lucrările de recoltare și semănat sunt în toi. Totodată, nu excludem proteste spontane ale unor agricultori din diferite raioane, care se confruntă cu dificultăți financiare enorme și creșterea poverii fiscale ar fi o ultimă picătură pentru ei”, se arată într-un comunicat.
Fostul șef de stat, Igor Dodon a criticat politica fiscală pentru anul 2027 și acuză guvernarea PAS că „merge pe aceeași formulă, călcând pe aceleași greble”. Liderul PSRM susține că majorarea TVA și a accizelor ar urmări acoperirea deficitului bugetar din contul cetățenilor și anunță că formațiunea sa nu va susține proiectul.
Pe 8 septembrie, Guvernul a aprobat, în ședință extraordinară, proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2027, document care a stârnit controverse și care a fost examinat fără consultări publice și urmează să fie transmis Parlamentului.
Guvernul propune modificarea condițiilor de pensionare pentru angajații din structurile de forță, prin majorarea treptată a vârstei minime de pensionare, a vechimii în serviciu și a stagiului total de muncă. Proiectul a stârnit critici din partea opoziției din Parlament, care se arată îngrijorată că acesta ar putea fi doar primul pas spre o reformă mai amplă a sistemului de pensii.
Aproximativ 170.000 de angajați din sectorul bugetar urmează să beneficieze de majorări salariale, anunță ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță. Potrivit oficialului, creșterile vor varia între 10% și 30%, în funcție de modul în care au fost aplicate ajustările salariale în anii precedenți.
Totodată, persoanele care primesc donații în bani ar putea fi obligate să plătească impozit.
În același timp, energia electrică ar putea deveni mai scumpă cu aproximativ 20% de la 1 aprilie 2027, în contextul propunerii de aplicare a cotei standard de TVA pentru produsele energetice, a declarat secretara de stat la Ministerul Finanțelor, Corina Alexa. Potrivit declarațiilor acesteia, autoritățile vor căuta mecanisme de compensare astfel încât impactul asupra facturilor finale să fie redus pentru consumatori.
Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a criticat planurile autorităților privind modificările fiscale care ar putea afecta sistemul medical, inclusiv majorarea taxelor pentru medicamente. Aceasta susține că deciziile ar fi deja stabilite, fără a fi analizate suficient consecințele asupra cetățenilor.
Ala Nemerenco a venit și anterior cu o reacție, criticând proiectul de modificare a legislației fiscale. „Ca la noi, la nimeni.... Cu regret Ministerul Finanțelor reduce pe ascuns accizele la țigări, dar majorează TVA la medicamente, unele din care sunt pur si simplu echivalente cu aerul pentru pacienți. Și asta exact atunci când UE adoptă legi care permit reducerea cotei TVA la medicamente chiar mai jos de 5%. Iar Republica Moldova sare tocmai la 20%. Dar ne dorim în UE. Cu regulile noastre”, se arată în mesajul fostei ministre.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a venit cu noi precizări privind reforma sistemului de pensii, anunțând schimbări care vizează atât vârsta de pensionare, cât și condițiile de vechime necesare pentru obținerea pensiei. „Nu este o modificare bruscă, este una lentă, previzibilă”, a anunța ministra, în cadrul unei conferințe de presă.
Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” își exprimă îngrijorarea față de proiectele de legi elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale privind pensiile militarilor și funcționarilor cu statut special, modificarea garanțiilor sociale și salarizarea în sectorul bugetar. Sindicatul avertizează că aceste inițiative au generat incertitudine și un val de demisii în rândul angajaților din structurile de forță, situație care ar putea afecta capacitatea operațională și securitatea statului.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, declară că proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, promovat de PAS, nu ar corespunde intereselor Republicii Moldova și ar putea genera un val de scumpiri. Potrivit acestuia, măsurile propuse ar reduce puterea de cumpărare a populației, iar autoritățile nu ar oferi soluții suficiente de compensare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!