20,40 lei/l Nou plafon la motorină; vezi maximele zilei și stațiile mai ieftine 14 Descinderi în România în dosarul rezidențiatelor USMF Chișinău 3 ani Copil lovit pe trotuar la Comrat; șoferița ar fi confundat pedalele 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi cursul BNM de azi
Grijă pentru blănoși: Donează hrană pentru animalele familiilor social-vulnerabile

Pe 8 și 9 noiembrie 2025, organizația Alga, în parteneriat cu Kaufland Moldova și The Moldova Project, organizează o amplă colectă de hrană pentru animale în magazinele Kaufland din Chișinău - cele de pe str. Nicolae Testemițanu 3 și str. Kiev 7. Acțiunea are loc între orele 10:00 - 19:00 și este deschisă tuturor celor care doresc să ofere o mână de ajutor animăluțelor care depind de sprijinul oamenilor.

Foto: Kaufland Moldova

În satele Republicii Moldova, multe animale duc o luptă zilnică pentru supraviețuire. În unele cazuri, hrana, apa și îngrijirea lipsesc pentru perioade lungi, iar în altele, animăluțele primesc doar resturi de mâncare sau o bucată de pâine, iar bolurile cu apă rămân neschimbate zile întregi. Nu întotdeauna este vorba despre lipsă de grijă sau iubire, ci despre resurse limitate și acces redus la informație.

Pentru familiile aflate în situații vulnerabile, prioritatea este supraviețuirea de zi cu zi: asigurarea hranei, medicamentelor și a condițiilor minime de trai. În aceste situații, animalele rămân parte din gospodărie și nu pot primi îngrijirea și alimentația de care au nevoie.

În zilele de 8 și 9 noiembrie, vizitatorii magazinelor Kaufland din Chișinău vor putea dona hrană uscată sau umedă pentru câini și pisici, direct la punctele de colectare amplasate la ieșirea din magazine.

Echipele de voluntari Alga vor fi prezente pe toată durata colectei, pentru a oferi detalii și pentru a informa vizitatorii despre importanța ajutorului acordat animalelor. 📍 Unde: magazinele Kaufland din Chișinău – str. Nicolae Testemițanu 3 și str. Kiev 7 📅 Când: 8 - 9 noiembrie 2025 🕘 Ora: 10:00 - 19:00

Prin „Grijă pentru blănoși. Hrănim, îngrijim, iubim”, organizația Alga, Kaufland Moldova și The Moldova Project își propun să ofere sprijin concret acolo unde este cea mai mare nevoie - pentru blănoșii care depind de noi.

Hrana colectată va fi distribuită majoritar către animalele familiilor sprijinite de The Moldova Project, care trăiesc în condiții dificile, iar o parte va ajunge la animalele fără adăpost aflate în grija organizației Alga.

Această acțiune reprezintă nu doar un gest de bunătate, ci și un pas spre educarea și încurajarea responsabilității față de animale – un principiu esențial pentru o comunitate empatică și echilibrată.

Parteneriatul dintre ALGA, Kaufland Moldova și The Moldova Project este bazat pe un obiectiv comun: sprijinul comunităților vulnerabile și al animalelor acestora, dar și promovarea compasiunii și responsabilității față de ființele care nu pot cere ajutor. Prin astfel de acțiuni, se dorește construirea unei culturi a grijii și empatiei, pentru oameni și pentru animale deopotrivă.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.


// console.log('no ads situation')