36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 16.600 USD Doi străini prinși la aeroport cu 16.600 USD și 12.950 EUR nedeclarate în bagaje 23 mln lei Moldova și România semnează achiziție de 62 camioane militare pentru 23 mln lei 70.000 lei Fostă secretară MAIA trimisă în judecată pentru mită 70.000 lei în dosar furaje
(video) Doi șoferi, prinși băuți la volan. Unul dintre ei avea 1.23 mg/l alcool în aerul expirat

Doi șoferi au fost prinși de inspectorii de patrulare din capitală, în timp ce conduceau în stare de ebrietate. Unul dintre ei avea 1.23 mg/l alcool în aerul expirat. Ambii au rămas fără permisul de conducere și urmează să fie trași la răspundere conform legislației în vigoare.

Primul caz a avut loc ieri, în jurul orei 12:00, în sectorul Buiucani al capitalei, pe strada Alba Iulia. Polițiştii Inspectoratului Național de Securitate Publică au observat un autoturism de marcă Hyundai, care se deplasa haotic pe stradă. Automobilul a fost stopat de agenții de patrulare. Acesta era condus de un șofer în vârstă de 44 de ani, care avea miros specific de alcool din cavitatea bucală. Ulterior, bărbatul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul înregistrat a fost de 1.23 mg/l în aerul expirat.

Un alt caz a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8.00, pe strada Petricani din Chișinău. Ofițerii de patrulare au stopat un automobil de marcă Opel, de asemenea pentru conducere neadecvată. La volan se afla un conducător auto în vârstă de 64 de ani. Fiind supus testului alcoolscopic s-a constatat în aerul expirat o concentrație de 0.34 mg/l.

Ambii șoferi au rămas fără permisul de conducere și urmează să fie documentați conform legislației în vigoare, iar instanța de judecată se va pronunța.

Inspectoratul Național de Securitate Publică, pentru ziua de azi și mâine a intensificat patrularea, pentru a depista șoferii care conduc în stare de ebrietate.


Pub