4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Mesajul Hamas la un an de la atacul împotriva Israelului: „A distrus iluziile pe care și le crease inamicul”

Mişcarea Hamas a salutat duminică atacul „glorios” pe care l-a întreprins pe 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, într-un mesaj video difuzat în ajunul marcării unui an de la acest atac care a declanşat războiul în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de digi24.ro.

Foto: Profimedia

Atacul „glorios din 7 octombrie a distrus iluziile pe care şi le crease inamicul, convingând lumea şi regiunea de superioritatea şi de presupusele sale capacităţi”, a declarat în acest mesaj un membru al mişcării islamiste palestiniene, Khalil al-Hayya, aflat în Qatar. 

Pe 7 octombrie, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a lansat un atac fără precedent în Israel, cel mai amplu de la crearea acestei ţări, în 1948. Aproximativ 1.20 de persoane au murit în urma atacului, în mare parte civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe cifrele israeliene, inclusiv ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza. 

Ca represalii, Israelul a promis să anihileze Hamas în Gaza. De atunci, atacurile asupra Fâșiei Gaza nu s-au oprit. 

Acest război este încă în desfășurare și a provocat peste 41.000 de morți, în mare parte civili, potrivit guvernului Hamas, şi a creat o criză umanitară majoră pe teritoriul palestinian. 

Tot de atunci, Israelul a lansat lovituri și împotriva Hezbollah, din Liban, unde peste 2.000 de oameni au murit. 

Conflictul israeliano-palestinian a fost generat dintotdeauna de spirite încinse, dar amploarea pe care a luat-o din 7 octombrie alimentează divizările şi ura în întreaga lume: manifestaţii virulente, polarizare extremă şi o explozie a actelor antisemite, până în punctul în care oficiali europeni şi americani au evocat recent la ONU „un tsunami de antisemitism” în ultimul an, subliniază AFP.


Pub