4,3 mln lei ANI: Andrian Candu are o avere nejustificată de 4,3 milioane de lei, risca confiscarea 17,8523 lei Curs BNM: Dolarul cade la 17,8523 lei, în scădere de 7 bani; Euro la 20,0999 lei 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest
„Să răsune cântecul și să dăinuie tradiția!” Nicolae Gribincea, fondatorul „Plăieșilor”, omagiat astăzi: „La mulți ani frumoși, maestre!”

Interpretul, coregraful și pedagogul Nicolae Gribincea, fondatorul ansamblului etnofolcloric „Plăieșii”, împlinește astăzi 65 de ani. Originar din satul Mingir, raionul Hâncești, maestrul și-a dedicat viața promovării folclorului și păstrării tradițiilor, formând generații de tineri și aducând cântecul popular mai aproape de public.

Foto: Platon Petru

„La mulți ani, Maestre Nicolae Gribincea!

Sunt oameni care nu doar duc mai departe tradițiile, ci le fac să trăiască în inimile oamenilor. Unul dintre ei este Nicolae Gribincea, interpret, coregraf, pedagog și fondator al ansamblului etnofolcloric „Plăieșii”, care împlinește astăzi 65 de ani.

Prin cântec, dans și dragoste pentru folclor, a adus mai aproape de public frumusețea tradițiilor noastre și a transformat fiecare apariție a „Plăieșilor” într-o sărbătoare a identității și a spiritului moldovenesc. De-a lungul anilor, a format generații de tineri și a contribuit la păstrarea și transmiterea patrimoniului folcloric.

Născut în satul Mingir, raionul Hâncești, Nicolae Gribincea și-a dedicat viața culturii naționale. Munca și talentul său au fost răsplătite cu distincții importante, printre care titlurile „Artist al Poporului” și „Maestru în Artă”, precum și ordinul „Gloria Muncii”.

Cu ocazia zilei de naștere, îi dorim multă sănătate, inspirație, energie și putere de creație! Fie ca dragostea publicului să-i fie mereu răsplată, iar cântecele și tradițiile pe care le promovează să adune în continuare oamenii în jurul valorilor noastre.

La mulți ani frumoși, Maestre Nicolae Gribincea! Să răsune cântecul și să dăinuie tradiția!”, se arată într-un mesaj de felicitare al Direcției Cultură.


Pub