35,53 lei/l Motorina bate noul record: 35,53 lei/litru de mâine, cea mai mare cotație ANRE 50 miliarde lei CNAS administrează 50 miliarde lei pentru 800.000 de beneficiari, cel mai mare buget social 20,10 lei Euro scade la 20,10 lei, dolarul la 17,42 lei — leul se întărește ușor la cursul BNM 24 °C Temperatură maximă de 24°C astăzi la Chișinău, vreme uscată și înșorită toată ziua
(foto) Primele imagini cu Jan, tânărul care și-a salvat familia sechestrată timp de 9 ani în subsolul unei ferme din Olanda

Au apărut primele imagini cu Jan Zon van Dorsten, tânărul de 25 de ani care și-a salvat familia ținută în captivitate timp de nouă ani. Între timp, apar și noi informații în cazul care devine din ce în ce mai bizar, scrie Digi24.ro.

Foto: Jan Zon van Dorsten/Facebook/Wilbert Bijzitter/EPA

-Șase persoane - un bărbat şi cinci tineri, cel mai mic în vârstă de 16 ani - trăiau în pivniţa unei ferme izolate din satul Ruinerwold, „aşteptând sfârşitul lumii”.

Amintim că totul a ieșit la iveală zilele trecute, după ce tânărul Jan Zon van Dorsten, ce cel mai mare dintre copii, a venit la un bar din apropiere de mai multe ori şi, în final, a cerut ajutor. Primele informații despre acest caz au fost confuze, iar presa olandeză a presupus că cei cinci copii fuseseră sechestrați de către un membru al familiei.

„A venit din nou duminică şi era foarte speriat”, a declarat Chris Westerbeek, proprietarul barului din satul Ruinerwold, pentru televiziunea olandeză. „A comandat cinci beri şi le-a băut. Am avut o discuţie cu el şi mi-a spus că a fugit şi că are nevoie de ajutor. Apoi am sunat la poliţie”, a adăugat el.

Potrivit lui Westerbeek, tânărul avea părul lung, barbă lungă și murdară, era îmbrăcat în haine vechi și părea foarte speriat. Vizitatorul i-ar fi mărturisit barmanului că are frați și surori. El i-a mai spus că nu a mai ieșit afară de nouă ani, n-a fost niciodată la şcoală, nu s-a mai tuns de nouă ani și că nu mai vrea să continue să trăiască în acest mod.

Jan Zon van Dorsten / Sursa:Jan Zon van Dorsten,/Facebook

„Se vedea că nu are habar unde se află sau ce face” şi vorbea „ca un copil”, a declarat proprietarul barului.

Potrivit ziarului olandez Algemeen Dagblad, bărbatul de 58 de ani este cetățean austriac, se numește Joseph B. și ar fi tâmplar. Proprietarii fermei au confirmat că i-au închiriat-o acestuia în urmă cu mai mulți ani și a plătit mereu chiria la timp.

Deocamdată, nu se știe ce legătură există între austriac și familia sechestrată.

Satul Ruinerwold are o populaţie de sub 4.000 de oameni. Primarul din sat, Roger de Groot, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că mama copiilor pare să fi murit cu mai mulţi ani înainte.

Ce se știe despre tânărul care și-a salvat familia

Jan Zon van Dorsten a fost identificat de presa olandeză prin intermediul rețelelor sociale. El a reînceput să fie activ pe Facebook, în iunie, anul acesta, după o pauză de 9 ani. În 2010, printr-o ultimă postare pe rețeaua socială a anunțat că s-a mutat în Ruinerwold, adică localitatea în care a fost sechestrată familia lui.

Jan Zon van Dorsten, fotografia de profil a tânărului / Sursa:Jan Zon van Dorsten/Facebook

Anul acesta, în iunie, Jan a anunțat pe Facebook că s-a angajat la un magazin online. Presa olandeză a aflat că acesta era deținut de compania austriacului care, se pare, a sechestrat întreaga familie.


Pub