Potrivit listei întrunirilor, publicată de Primăria capitalei, PSRM și Mișcarea pentru Popor au anunțat desfășurarea unor întâlniri sub formă de miting, iar Cancelaria de Stat a rezervat PMAN pentru organizarea Adunării Naționale Moldova Europeană, anunțată de președinta, Maia Sandu.
Potrivit legislației, dacă mai mulţi solicitanţi au depus cereri cu privire la organizarea unor întruniri în acelaşi loc şi în acelaşi timp, organul abilitat al autorităţii administraţiei publice locale organizează o şedinţă, cu participarea tuturor solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane.
„În cazul în care, în urma discuţiilor dintre organul abilitat şi organizatorii întrunirilor, se ajunge la concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane declarate în locul solicitat şi cu numărul preconizat de participanţi, organul în cauză propune organizatorilor modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirilor.
Dacă, în urma discuţiilor menţionate, niciunul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii, prioritate la desfăşurarea întrunirii are organizatorul care a depus primul declaraţia prealabilă”, se menționează în textul Legii privind întrunirile.
Totodată, Cancelaria de Stat nu a venit cu o reacție în ce bază legală o instituție de stat organizează acțiuni cu caracter politic.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu o adresare în fața cetățenilor. Aceasta a anunțat că a lansat inițiativa de a convoca la Chișinău o adunare a cetățenilor în care să spună lumii că noi suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi. Adunarea Națională „Moldova Europeană” va fi organizată la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!