35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Un tânăr fotbalist moldovean face senzație la FC Barcelona. Cine este Leo Saca

Leo Saca, un fotbalist din Republica Moldova ce a jucat și la naționala de juniori a României, reușește performanțe de excepție la echipa U19 a celebrei FC Barcelona cu care a câștigat în ultimele săptămâni trei trofee majore, scrie adevărul.ro.

Foto: Facebook

Leo Saca, internațional de tineret pentru Republica Moldova, a cucerit în această săptămână trofeul UEFA Youth League alături de echipa U19 a clubului FC Barcelona. În finala competiției, disputată împotriva formației turce Trabzonspor, catalanii s-au impus clar cu scorul de 4-1.

Cu toate că nu a putut evolua în finală din cauza unei accidentări care l-a scos din circuit până la finalul sezonului, Leo Saca a avut un rol foarte important în parcursul echipei catalane spre titlu. Fostul elev al școlii de fotbal Zimbru Chișinău a jucat în patru partide din faza grupelor, marcând de două ori împotriva echipelor Brest și Borussia Dortmund și oferind o pasă decisivă.

Performanța din UEFA Youth League completează un sezon de excepție pentru Leo Saca, care a cucerit anterior Campionatul și Cupa Spaniei la nivel de tineret. Astfel, formația la care evoluează fundașul moldovean în vârstă de 19 ani a reușit o triplă istorică.

Născut în Republica Moldova, la Ialoveni, Leo a început fotbalul la Zimbru Chișinău, iar la vârsta de 9 ani s-a mutat în Spania pentru a își urma visul, susținut de familia sa. După ce a evoluat doi ani pentru Espanyol, în vara anului 2020 a semnat cu FC Barcelona, iar în prezent evoluează constant pentru formația U19 a clubului catalan, evoluțiile sale fiind apreciate. De asemenea, Saca a avut ocazia să se antreneze și alături de prima echipă a „blaugrana”.

Pe plan internațional, Leo Saca a debutat pentru naționala U21 a Moldovei în octombrie 2023, în preliminariile pentru EURO 2025. De atunci, a bifat 7 apariții în tricoul selecționatei de tineret și este considerat unul dintre cei mai promițători jucători moldoveni.

Trebuie spus că Leo Saca ar fi putut juca pentru naționala de tineret României, însă oficialii români nu au insistat în a îl convinge pe tânărul fotbalist extrem de bun.

Acesta a evoluat în 4 meciuri la naționala Under 15 a României în primăvara lui 2022. Ulterior, Leo Saca a fost convocat în premieră la vârsta de 16 ani la naționala Under 21 a Moldovei, pentru care a debutat oficial în octombrie 2023.


Pub