79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Frontiera de stat, monitorizată de la înălțime: 11 polițiști au fost instruiți să piloteze drone

11 angajați ai Poliției de Frontieră au studiat, săptămâna trecută, capacitățile tehnice și lucrul propriu-zis cu aparatele de zbor fără pilot. În conformitate cu agenda sesiunilor, trainerii din cadrul companiei producătoare au învățat polițiștii de frontieră despre tehnologia și arhitectura dronelor, configurarea dispozitivului de urmărire, procedurile de calibrare, planificare și navigare a punctelor de referință, verificarea sarcinii și a traiectoriei de zbor, precum și modalitatea de partajare a datelor.

Foto: captură video

Potrivit informațiilor, activitățile de instruire au avut loc nemijlocit în teren, la frontieră, fiind utilizat unul din cele cinci sisteme UAV care sunt livrate instituției în cadrul proiectui de asistență din partea Republicii Federale Germane. Este de menționat că pe acest proiect, în dotarea Poliției de Frontieră au intrat echipamente speciale de control al autenticității documentelor, automobile, camere termale.

Totodată, etapa finală a cursul, unde cei 11 polițiști de frontieră vor fi certificați în pilotarea dronelor, este planificată pentru luna decembrie a anului curent.

O prioritate în activitatea de securitate a frontierei de stat este dezvoltarea și modernizarea capacităților de control și supraveghere. Utilizarea dronelor în misiuni permite instituției să-și eficientizeze procesele, dar și să sporească capacitatea de intervenție și reacție. Totodată, oferă o acoperire mai bună a sectoarelor vulnerabile la frontieră și asigură o planificare mai rațională a resurselor umane, care în final vor genera un randament mai înalt și o contribuție esențială la detectarea ilegalităților transfrontaliere.


Pub