„Cu regret, eu nu am primit invitație la învestire. A fost neașteptat pentru noi. Eu cred că învestirea este un prilej bun de a felicita doamna președintă, dar nu am primit invitație.
Până acum, cu regret nu am avut nicio comunicare. Nu înțeleg de ce așa se întâmplă. Cred că e normal când toate ramurile conlucrează și comunică. Noi suntem deschiși și credem că trebuie să avem un dialog democratic și civilizat. Suntem deschiși și așteptăm când va demara acest dialog, pentru că nu noi suntem responsabili pentru acesta. Noi suntem pregătiți pentru discuții”, a declarat Irina Vlah pentru UNIMEDIA.
„La organizarea ceremoniei de învestire din 24 decembrie 2020 s-a ținut cont, înainte de toate, de restricțiile pandemice instituite pentru acest eveniment de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Drept urmare, pe lista de invitați nu s-au regăsit mai multe persoane, deținători ai diverse funcții în stat, inclusiv membri ai Cabinetului de Miniștri, din care face pare și doamna Irina Vlah”, a explicat Președinția, la solicitarea UNIMEDIA.
Asta în timp ce la ceremonie au fost invitați mai mulți reprezentanți din societatea civilă, primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, iar mai multe scaune au rămas libere, după ce fracțiunea deputaților socialiști a refuzat să participe la învestitură.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!