4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Medvedev cere arestarea președintei Georgiei, după ce aceasta a contestat rezultatul alegerilor de sâmbătă

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a scris pe X că președinta Georgiei trebuie arestată pentru că nu recunoaște rezultatul alegerilor contestate de UE și SUA. Autoritățile de la Tbilisi au comunicat că în urma scrutinului de sâmbătă, partidul pro-rus Visul Georgian a câștigat alegerile, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

„Președintele marionetă al Georgiei a refuzat să accepte rezultatul alegerilor și a încălcat Constituția, solicitând o lovitură de stat. Practica standard în astfel de cazuri este destituirea din funcție și arestarea.” a scris fostul președinte rus. 

Preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabişvili, a denunţat luni, în fața protestatarilor, „furtul” alegerilor legislative de către partidul de guvernământ Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze şi a promis revenirea Georgiei pe drumul european. 

„Nu am pierdut alegerile, ne-au furat voturile, ne-au furat viitorul!”, a clamat preşedinta Zurabişvili în faţa celor circa 15.000 de manifestanţi care au răspuns apelului său de a veni la protest. „Jur că voi fi alături de voi pe drumul european până la capăt”, a continuat ea, adăugând că a discutat cu şase preşedinţi, dintre care „niciunul nu a recunoscut” alegerile câştigate de partidul Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze, acuzat de opoziţie şi Occident de afinităţi cu Kremlinul. 

„Toţi spun că trebuie să investigăm asta până la capăt, probabil cu ajutor internaţional”, a mai spus preşedinta Zurabişvili despre discuţiile sale cu respectivii şase preşedinţi, ea susţinând că furtul la urne a fost „fără precedent, unic, masiv şi sistematic”. A fost „o operaţiune specială, ne-au furat Constituţia şi parlamentul”, a insistat ea, după ce mai devreme vorbise despre „o operaţiune specială rusească” şi o „metodologie” rusească.


Pub