6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Lux la cel mai înalt nivel? Încă 3,4 milioane de lei pentru reparaţia viitorului sediu al Procuraturii Generale

Procuratura Generală a semnat un contract adiţional cu firma „Eurostil Costruct”, care efectuează lucrări de reparaţie capitală a viitorului sediu al instituţiei, urmând să plătească, suplimentar, 3,42 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Suma iniţială a contractului semnat între cele două părţi, consemnată în urma unei licitaţii publice, a fost de 22,8 milioane de lei, scrie zdg.md.

Foto: ZdG.md

Contractul adiţional a fost înregistrat la Agenţia Achiziţii Publice la 11 noiembrie 2018. Astfel, reparaţia capitală a clădirii amplasată pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 73, la intersecţia străzilor Bulgară şi Armenească va goli bugetul Procuraturii Generale (PG) cu 26,22 de milioane de lei. Iniţial, conform informaţiilor publice, în iunie 2018, PG a semnat un contract cu „Eurostil Construct” pentru 22,8 milioane de lei. Conform aceloraşi informaţii, la licitaţie au participat, în total, 6 agenţi economici. Lucrările au demarat imediat după anunţarea câştigătorului.

Procuratura / Sursa:zdg

Cum explică Procuratura Generală majorarea cheltuielilor

„Pe parcursul efectuării lucrărilor prevăzute în contract, precum şi a celor care au fost substituite, a fost stabilită lipsa unor prevederi cu referire la un şir de lucrări neincluse în proiect şi devizele de lucrări. Spre exemplu, a fost constatată lipsa soluţiilor arhitecturale de demolare şi finisare a reconstrucţiei balustradelor la intrările principale, acestea reprezentând ornamente în stil sovietic cu încrustarea pe ele a secerii şi ciocanului, simboluri ale epocii sovietice şi necesitau a fi înlăturate. La compartimentul reparaţia sistemului de încălzire, ventilare şi condiţionare au fost omise lucrările de construcţie a sistemului propriu zis, a substituirii integrale a radiatoarelor de oţel pe radiatoare de generaţie nouă monobloc şi manopera acestei activităţi. Conform constatărilor experţilor în domeniu, sistemul de încălzire a clădirii era unul de model vechi, încă de pe vremea imperiului sovietic, ineficient, uzat tehnic şi moraliceşte, întreţinerea căruia e mai scumpă decât substituirea cu unul nou. La capitolul lucrări de faţadă sunt necesare lucrări suplimentare pentru reabilitarea suprafeţelor neincluse în devizele iniţiale, inclusiv pentru curţile de lumină”, a explicat, pentru ZdG, Andrei Pascari, din fruntea grupului care a organizat licitaţia privind reconstrucţia viitorului sediu al PG, motive din care a fost necesară majorarea sumei lucrărilor de reparaţie.

Procurorul Andrei Pascari mai spune că, după analizarea legislaţiei, s-a constatat că serviciile şi lucrările suplimentare nu puteau fi separate de contractul iniţial, „fiind strict necesare pentru finalizarea reparaţiei. Valoarea acestora nu este mai mare decât cu 15% din cuantumul contractului iniţial, astfel că s-a dispus aprobarea spre modificare a devizelor de cheltuieli prezentate şi de a recomanda procurorului general încheierea unui contract prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în suma indicată, care şi a fost încheiat la 8 noiembrie 2018 între părţi”. Lucrările de reparaţie ar urma să fie finalizate în decembrie, susţine Andrei Pascari. PG a ţinut să precizeze că, la darea în exploatare a clădirii, „în vederea asigurării transparenţei gestionării finanţelor publice, PG, cu participarea reprezentanţilor antreprenorului general, preconizează să organizeze şi să desfăşoare o prezentare cu privire la lucrările de reparaţie, precum şi să motiveze şi să justifice, inclusiv prin acte, modul de utilizare a banilor publici utilizaţi pentru reconstrucţia capitală a edificiului”.

Pe pereţii viitorului sediu al PG încă pot fi observate simbolurile comunismului, secera şi ciocanul. „Frescele decorative cu secera şi ciocanul au reprezentat decorarea ornamentală a faţadei. De menţionat că, aplicarea acestora, folosirea cornişelor, a rozetelor, a sculpturilor în piatră urmărea redarea unui aspect solemn clădirii, definind-o din punct de vedere compoziţional, accentuând caracterul şi stilul arhitecturii anilor ’50, secolul trecut. Conform proiectului, de pe faţada principală, de pe cornişurile clădirii de pe balustradele scărilor intrărilor principale şi din holul central au fost înlăturate un şir de elemente decorative şi arhitecturale ce ţin de simbolica şi cultul perioadei sovietice. Totodată, plăcile comemorative cu bustul arhitectului clădirii Valentin Voiţehovski, precum şi fresca despre crearea în 1877 în fosta Curte Armenească a detaşamentelor de voluntari bulgari, rămân a fi neschimbate”, a punctat Andrei Pascari

Pentru a citi întregul material accesați AICI.


Pub