6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) A scos pistolul și a tras de mai multe ori într-un bărbat, într-un club de noapte din Chișinău: Tânărul de 19 ani, reținut

Un tânăr de 19 ani, locuitor al orașului Sîngera din municipiul Chișinău, a fost reținut pentru 72 de ore fiind suspectat de comiterea unui act de huliganism. Acesta a scos pistolul și a tras de mai multe ori într-un bărbat, într-un club de noapte din Chișinău.

Foto: politia.md

„Polițiștii sectorului Rîșcani au fost sesizați de către un tânăr care a comunicat că, în timp ce se afla într-un local, a fost amenințat cu o armă. Imediat polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Victima de 19 ani a declarat că se cunoaște cu suspectul și s-au întâlnit în local întâmplător, cei doi fiind într-un conflict. Suspectul când l-a văzut a scos o armă și a efectuat câteva împușcături în direcția acestuia, după care a fugit într-o direcție necunoscută”, menționează Poliția.

În urma măsurilor întreprinse de ofițerii de investigație și urmărire penală suspectul a fost identificat și reținut.

Fiind efectuată o percheziție autorizată la domiciliul suspectului, polițiștii au depistat și ridicat un pistol pneumatic și un tub cu mai multe bile. Corpurile delicte au fost ridicate, sigilate și îndreptate la CTC-EJ al IGP pentru efectuarea expertizei.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală conform art. 287 Cod Penal ,, Huliganism”.

În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul și-a recunoscut vina.

Conform legislației în vigoare, tânărul riscă privare de libertate pentru un termen de la 3 la 7 ani.



Pub