15–49 L/mp Avertizare cod galben: ploi cu 15–49 litri pe metru pătrat pe arii extinse 1.200 arestări Proteste în Franța: 1.200 de arestări și 150 de polițiști răniți în jafuri și violențe 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 euro lunar pentru șase luni printre pinguini la Port Lockroy 20% reducere Marin Madan la Operă: spectacolul „Moldovan” cu 20% reducere la bilete până 21 octombrie
(video) Prim-ministrul Ion Chicu: Secții de votare în incinta grădinițelor și căminelor studențești NU vor fi deschise

La alegerile prezidențiale din noiembrie, nu vor fi deschise secții de votare în grădinițe și căminele studențești. În schimb, acestea vor fi deschise în școli. Declarația a fost făcută de către premierul Ion Chicu, după ședința de lucru cu șeful statului și președinta Parlamentului.

„S-a discutat despre punerea la dispoziție a secțiilor de votare pe teritoriul RM. Aproape 40 la sută din aceste localuri sunt în școli și grădinițe. În condițiile pandemiei avem o problemă. Birourile amplasate în instituțiile de învățământ general vor putea desfășura alegeri, dar vom extinde vacanța copiilor, pentru ca să se poată petrece măsurile de dezinfectare”, a anunțat Ion Chicu.

Pe de altă parte, în incinta grădinițelor nu se vor desfășura, la 1 noiembrie, alegeri, așa cum a fost la alte scrutine electorale, desfășurate anterior. „Cu siguranță nu permitem petrecerea alegerilor în grădinițe, doar în Chișinău sunt 32 de birouri electorale amplasate în grădinițe. CEC și autoritățile statului identifică alte spații pentru aceste birouri”, a punctat premierul.

De asemenea, nu se va permite desfășurarea alegerilor în birourile electorale amplasate în căminele studențești.

Urmăriți briefing-ul integral, pe UNIMEDIA:


Pub