48 % Spălatul pe mâini reduce bolile diareice acute aproape la jumătate 53 Cercetați într-un dosar de mită la examene auto la Călărași, rețea depistată 4 echipaje Pompierii au stins un incendiu la un depozit de brichete din Căușeni 19,6962 lei/€ Cursul BNM pentru euro azi; leul câștigă ușor teren
(video) „Totul a început de la copiii mei”: Pasiunea ascunsă a Olesei Stamate

În spatele politic a fostei deputate PAS, Olesea Stamate, se ascunde o latură sensibilă și plină de culoare. De 14 ani, pictura este pentru ea o formă de evadare, în refugiu care o ajută să se detașeze de activitatea politică. „Pasiunea mea pentru pictură a venit, de fapt, de la copii mei”, a menționat politiciana.

Foto: UNIMEDIA

„De multe ori credem că noi în învățăm pe copiii noștri, dar dacă suntem un pic mai atenți, o să ne dăm seama că noi avem foarte multe de învățat de la ei.

Pasiunea mea pentru pictură a venit, de fapt, de la copiii mei. Ei aveau 4--5 anișori când i-am dus pe ei pentru prima dată într-un studiou de pictură pentru ca ei să deseneze, să se dezvolte multilateral.

Ei au început să deseneze și mie atât de mult mi-a plăcut să pictez încât eu am continuat să o fac, iar copii au renunțat la această pasiune. Fiul mai mare mai desenează și acum din când în când, iar eu de 14 ani atunci când am timp liber practic această activitate. E clar că în ultima perioadă fac acest lucru tot mai rar, dar este și un refugiu de la activitatea zilnică, de la gândurile ce țin de activitatea politică. Aceasta este un timp în care eu mă detașez de la tot ce se întâmplă în jur”, a spus Olesea Stamate.


Pub