Și președintele FEA, Dorin Damir, reținut în dosarul Direcției 5 a primit încă 30 de zile de arest.
La 3 august, magistrații Judecătoriei Ciocana au dispus, cu puțin timp în urmă, prelungirea măsurii de detenție cu încă 30 de zile.
Șeful Inspectoratului de Poliție al mun.Bălți, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA au fost reținuți în luna iulie. Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: ”abuz de serviciu”, ”delapidarea averii statului”, ”trecerea ilegală a frontierei de stat”, ”divulgarea secretului de stat” și ”fals în acte publice”.
Alexandru Pînzari, reținut în cadrul aceluiași dosar, a fost eliberat. Acesta a declarat, după reținere, că este nevinovat și „ar fi bine să nu se grăbească nimeni să-l ardă pe rug”. Și inspectorul din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, cercetat în dosarul Direcției 5, a fost eliberat din detenție, prin ordonanța procurorului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!