Fermierii ruşi se pregătesc să termine de strâns o recoltă abundentă de grâu, graţie unor condiţii meteo bune pe tot parcursul verii. În mod normal, o recoltă uriaşă în cel mai mare exportator mondial de grâu ar duce la scăderea preţurilor pe piaţa mondială. Însă până acum în acest sezon, taxele la export impuse de Guvernul de la Moscova şi problemele de logistică rezultate din războiul Rusiei în Ucraina păstrează acasă o cantitate mai mare decât de obicei, scrie Agerpres.
„De mai multe luni, depozitarea a fost o problemă pentru unii fermieri. Nu am mai văzut ceva similar după 2017-18”, a declarat directorul operaţional de la SovEcon, Andrei Sizov.
Preţurile la grâul rusesc de export au devenit recent mai competitive în raport cu grâul din alte zone precum Franţa şi SUA, ceea ce înseamnă că livrările ar putea creşte. Preţurile mari şi problemele cu livrarea cargourilor ruseşti, în condiţiile în care unele companii de asigurări şi bănci refuză materiile prime ruseşti după invadarea Ucrainei, au limitat exporturile la începutul acestui sezon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!