„În urma cercetărilor preliminare, polițiștii din Orhei au stabilit că în noaptea de 10 decembrie, între victima, care se afla în stare de ebrietate și concubina acestuia de 37 de ani s-a iscat un conflict la domiciliu. Pentru a evita conflictul, femeia a plecat la un vecin unde împreună cu acesta au consumat alcool.
În noaptea de 11 decembrie, în jurul orei 02:00, bărbatul a plecat după concubină la vecin.
Pe fonul conflictului iscat între cei trei, concubina împreună cu vecinul au acționat cu o deosebită cruzime, aplicându-i bărbatului de 33 de ani, multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, care în rezultat, în aceeași zi, au dus la decesul acestuia”, menționează oamenii legii.
Suspectul de 49 de ani, imediat a fugit de la fața locului. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, acesta a fost reținut.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 145 din Codul Penal al Republicii Moldova „Omor intenţionat”.
Pe fonul conflictului iscat între cei trei, concubina împreună cu vecinul au acționat cu o deosebită cruzime, aplicându-i bărbatului de 33 de ani, multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, care în rezultat, în aceeași zi, au dus la decesul acestuia”, menționează oamenii legii.
Suspectul de 49 de ani, imediat a fugit de la fața locului. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, acesta a fost reținut.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!