„După descoperirea unui obiect suspect am decis, din raţiuni de securitate, să închidem cea mai mare parte a aeroportului din Aarhus şi am evacuat oamenii în timp ce continuăm investigaţiile”, a anunţat poliţia pe Twitter, conform DPA, citat de Agerpres.
Poliţia a precizat că 140 de persoane au fost evacuate într-o clădire din apropiere, iar un avion cu 70 de pasageri la bord a fost oprit pe pistă.
Poliţia a adăugat că zborurile de pe şi spre aeroportul din Aarhus vor fi oprite pentru moment. La faţa locului, au fost chemaţi experţi în dezamorsarea bombelor.
Un purtător de cuvânt a declarat canalului danez TV2 că poliţia nu poate estima cât de mult va dura închiderea aeroportului din Aarhus.
Conducerea aeroportului nu a comentat situaţia creată. În jur de 40.000 de pasageri au utilizat aeroportul în luna august.
Sursa: Agerpres
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!