4,3 mln lei ANI: Andrian Candu are o avere nejustificată de 4,3 milioane de lei, risca confiscarea 17,8523 lei Curs BNM: Dolarul cade la 17,8523 lei, în scădere de 7 bani; Euro la 20,0999 lei 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest
(foto) Rezerviștii, scoși la instruire militară timp de cinci zile: Vor executa trageri și vor învăța să acorde primul ajutor

Armata Națională a anunțat că desfășoară, în perioada 19–23 octombrie, un exercițiu de instruire cu rezerviștii Forțelor Armate. Timp de cinci zile, aceștia vor participa la antrenamente tactice, vor executa trageri cu armamentul de infanterie și vor exersa acordarea primului ajutor.

Foto: army,md

„Activitatea are drept scop verificarea și consolidarea deprinderilor militare ale rezerviștilor, precum și menținerea nivelului de pregătire necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

Timp de cinci zile, rezerviștii vor participa la ședințe de instruire teoretică și practică, care vor include pregătire tactică, executarea tragerilor din armamentul de infanterie, acordarea primului ajutor și alte activități specifice.

Precizăm că exercițiile de instruire cu rezerviștii au un caracter planificat și sunt organizate periodic, în scopul menținerii nivelului de pregătire al rezervei Forțelor Armate.

Acestea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate și cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2026”, se arată într-un comunicat.

 

 


Pub