„Retragerea oricărei acuzații penale împotriva mea este corectă, deoarece nu am participat la nicio activitate infracțională, dar este absurd să afirmi că banii nu sunt ai mei. Decizia luată de PCCOCS nu reprezintă democrația țării și adevărul care va fi dat de Curte odată cu soluționarea acestei chestiuni, a declarat Adriano Dulgher pentru UNIMEDIA.
Dacă acești bani nu ar fi ai mei, altcineva i-ar fi declarat până acum sau ar fi plătit mită pentru a-i păstra. După cum puteți vedea, acest lucru nu s-a întâmplat. Voi lupta și rezolva această problemă și în instanțe, dacă este necesar”, a adăugat tânărul afacerist.
Săptămâna trecută PCCOCS a declarat că „Noi am făcut toate acțiunile necesare și am stabilit că persoana respectivă nu este implicată în niciun fel în această captură, nu are nicio legătură cu acești bani. Am dispus scoaterea lui de sub urmărire penală. Din păcate, legislația R. Moldova îi oferă posibilitatea persoanei care are statut de bănuit sau învinuit să spună orice dorește, fără să fie trasă la răspundere.”
Ancheta continuă, iar una dintre versiunile cercetate este că suma de bani, depusă pe conturile ARBI, ar aparține unor persoane care s-au ocupat cu contrabanda de țigări.
Amintim că, la data de 18 aprilie, oamenii legi au anunțat o captură record de 1 570 735 euro ca fiind găsită ascunsă în TIR-ul care a încercat să între în Republica Moldova.
Ulterior, procurorii au mai găsit bani ascunși în același autocamion - încă 50 de mii de euro, iar suma contrabandei s-a ridicat la 1,62 de milioane de euro.
Pe lângă suma de bani nedeclarată, în TIR a fost depistat și utilaj tehnic - ștanțe și cuțite pentru ștanțe, folosite la tăierea hârtiei și cartonului. Astfel, suma totală a tentativei de contrabandă, la care se adaugă camionul sechestrat, depășește 1,650 de milioane de euro.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!