„Au rămas ore numărate până la cel mai mare concert!
Pentru prima dată, pe o scenă din Republica Moldova vor urca concomitent cei mai tari artiști: Orchestra Municipală de Muzică Populară, condusă de Frații Advahov, Zdob și Zdub și Lupii lui Calancea.
Alături de aceștia vor evolua: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Cuciuc, Adrian Ursu, Cătălin Josan, Pașa Parfeni, Natalia Barbu, Natalia Gordienco și Brio Sonores.
În aceste imagini vedeți o parte din pregătiri.
Toată ziua, de Hramul Chișinăului ne bucurăm împreună de muzică, atmosferă, bucate tradiționale, târguri și diverse activități pentru cei mici și pentru cei mari.
Vă invităm să sărbătorim împreună Hramul Capitalei”, se menționează în comunicatul Primăriei.
Ieri, Orchestra de muzică populară, condusă de Frații Advahov, „Zdob și Zdub” și Lupii lui Calancea au făcut ultimele repetiții pentru Hramul Orașului. În premieră, aceste trei formații vor cânta împreună pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 19:45.
Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi, 14 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. În 160 de localități din țară, inclusiv în Chișinău, se sărbătorește hramul.
Astfel, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău s-a desfășurat liturghia prilejuită de hramul municipiului.
În acest context, astăzi, 14 octombrie, troleibuzele și autobuzele vor circula conform orarelor zilei de duminică.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia Hramului orașului Chișinău.
Și liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia hramului Chișinăului și al altor 159 de localități din țară. Acesta le-a urat locuitorilor sănătate, pace și bunăstare.
Președinta Maia Sandu a remarcat că se împlinesc 590 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului. „Trebuie să punem cărămidă peste cărămidă pentru a lăsa copiilor și nepoților noștri un Chișinău european - un oraș mai verde, cu transport public modern, străzi sigure și respect pentru pietoni”, a scris șefa statului.
Primul bebeluș născut de Hramul Chișinăului, la ora 00:32, este o fetiță pe nume Nectaria, a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban. Tradițional, micuța și familia sa vor primi daruri din partea Primăriei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!