„Când am urcat pe cântar și am văzut că am 109 kg, am intrat în depresie”
„Am născut prima fiică, avea 4kg și 200 gr și eu credeam că ei îi trebuie forțe. Când am venit acasă și am urcat pe cântar și am văzut că sunt 109 kg, la mine s-a început o depresie chiar din primele zile. Mi-am zis: Doamne, eu până la sarcină eram slabă. Aveam 68 kg.
M-am gândit ce trebuie să fac? Ca toți, țin dietă. Cum ținem dietă? Nu mâncăm. Dar când alăptezi copilul nu poți să nu mănânci, îți ia toată energia din tine. Într-o bună zi ajungi că-ți pare că-ți pierzi cunoștința și nu vei putea nici copilul să-l iei în brațe. Am stat eu așa circa o lună, kilogramele nu se duceau, eram și mai stresată, și mai nervoasă, nu reușeam nimic, am început să nu dorm nopțile”, își amintește eroina.
„Mergeam la sport, dar zero rezultate, parcă era o bătaie de joc. Chiar așa e de strașnic cum spune lumea?”
Când a văzut că nu reuștește, Elena s-a gândit că sportul este singura soluție care îi mai rămâne: „Am decis să merg la sport, nu mănânc, plus mai fac sport și se vor duce kg. Antrenorul te întreabă: ce vrei să obții? Tu îi spui că vrei să slăbești și să ai un corp mai tonifiat, iar el îți răspunde: Să mănânci. Ce anume? Cât mai multă proteină. Dacă mi-a spus că mult, înseamnă că mult trebuie. De aici alăptez și foamea e mai mare: cât mai mult ovăz, alune, carne câte 500 grame. Trece o lună, zero rezultate. Îi spun antrenorului: Ceva nu e ok, nu fac corect. Eu am greutatea corpului 109 kg, vin la sală, îmi mai dai greutăți, am impresia că duc ceva foarte greu și nu-mi aduce plăcere, parcă e o bătaie de joc. Chiar așa e de strașnic cum spune lumea, că trebuie să te chinui ca să ai corp frumos?
A mai trecut o lună cât am mai avut eu puteri, apoi copilului au început să-i iasă dinții – nopți nedormite. Iarăși nu reușeam să mănânc, am ajuns să am o depresie cronică, de oboseală. Stăteam două ore la sală, noaptea nu dormeam, ziua nu mâncam și s-a produs un schimb de hormoni. Am început să adaug încă mai mult”.
„Am găsit un nutriționist, mi-a dat un meniu atât de sofisticat, nici nu găseam toate produsele la noi în oraș”
Atunci, Elena a decis să caute nutriționiști: „Acum 5 ani erau foarte puțini specialiști. Am găsit pe cineva, mi-a dat un meniu atât de sofisticat, nici nu găseam toate produsele la noi în oraș. Mi-a spus că nu va face meniu special pentru mine. M-am ținut două luni, dar mai mult nu am rezistat, din lipsă de timp. Am ieșit la serviciu, nu puteam să gătesc toată ziua, la cât era de sofisticat meniul. Am slăbit 7 kg, aveam iar 100, dar asta nu mă motiva. Însă am înțeles că persoana nu avea niciun interes să-mi vândă un meniu cu care voi scăpa de mai multe kg. Apoi am mai cumpărat un maraton de la altcineva și la fel, nu m-a aranjat că erau 5 mese pe zi, era și mai sofisticat. Am încercat, dar nu am fost întrebată dacă am născut, alăptez sau nu, cât timp a trecut după, nimeni nu m-a întrebat asta. M-au speriat că îmi trebuie un an să slăbesc, în caz contrar mi se va lăsa pielea în jos”.
„În țară dacă procuram un maraton de 60 de euro, pe mâncare îmi trebuiau vreo 300”
În cele din urmă, tânăra a renunțat la ajutorul din afară și a hotărât să exploreze ea domeniul: „Eu vreau să fiu frumoasă acum, nu vreau să aștept un an. Am făcut la noi cursuri de nutriție, dar am rămas dezamăgită, așa că am făcut și la ruși. Făceam multă practică și slăbeam în timp ce făceam cursul. O săptămână îți făceau meniul ei, iar în următoarea te puneau pe tine să pui capul în mișcare. M-am mirat ce meniu econom mi-au dat prima oară, nutrivit și foarte econom. În țară dacă procuram un maraton de 60 de euro, pe mâncare îmi trebuiau vreo 300. La ruși a fost mai simplu: piept de pui, ovăz, alune, frunze de salată. Între timp, făcând cursurile și slăbind, eram încântată de efect”.
„În sarcină consumam câte o cutie de ciocolate pe zi, îmi mai luam 8 înghețate, un pepene verde și un Khachapuri”
Elena a relatat un caz care i-a demonstrat că e pe calea cea dreaptă: „Nu consumasem zahăr deja a 3-a lună, am decis să fac un păcat. La curs ne-au spus ca timp de câteva luni să nu consumăm zahăr sub nicio formă. Mie îmi plăcea dulcele și m-am gândit să fac un păcat. Ce îmi va fi, mai ales că în sarcină consumam cutii întregi, câte o cutie de ciocolate pe zi, iar seara îmi mai luam 8 înghețate plombir clasic, un pepene verde, iar seara mă gândeam că mai vreau și un Khachapuri, la ora 00:00. Iată de unde s-au strâns peste 100kg. Am început să am probleme cu intestinul în timpul sarcinii, cu kg în plus au venit și o groază de probleme. Și mie mi-a trebuit timp ca să înțeleg că nu e corect așa. După atâția ani de alimentație corectă, dacă mănânc trei sarmale, pot să ajung la spital, atât e de gras pentru organism, care s-a deprins să mănânce curat, nutritiv. Revenind la păcat, m-am dus să-mi iau un cheescake, zic are brânză, și ce dacă are zahăr. Jumătate am mâncat și când mi-a stat brusc rău, nu puteam ajunge acasă, aveam impresia că am mâncat un borcan cu zahăr. I-am scris profesoarei ce am făcut și ea mă întreabă: Și cum te simți? I-am spus că foarte rău, iar ea mi-a zis că așa e corect, dacă un timp nu mănânci zahăr, grăsimi, peste un timp când dai organismului aceste alimente, lui nu-i place, te avertizează. Când m-am dus să iau desertul, creierul îmi spunea una, iar eu ziceam: Deja pot să-mi permit, sunt frumușică”.
„Alcătuiesc rețete de deserturi, fără zahăr, de 100 de ori sunt mai gustoase decât acel Napoleon”
Nutriționista spune că nu a renunțat nici acum la dulce, doar că îl prepară acasă, din ingrediente naturale: „Acum am găsit o soluție, vreau dulce, dar ca să nu-mi fie rău, alcătuiesc rețete de deserturi, fără zahăr, utile, de 100 de ori sunt mai gustoase decât acel Napoleon care stă în vitrină”.
„Când aveam 110 kg, nu ieșeam din casă. Ieșeam doar la serviciu, la sport și acasă. Nici fotografii nu făceam”
Elena mărturisește că greutatea în plus a făcut-o să se inhibe: „În perioada când am avut 110 kg, mă temeam să ies din casă. Ieșeam doar la serviciu, la sport și acasă. Nici fotografii nu făceam. Nu-mi plăcea. Și acum când văd câte una care merge ca un elefand, mândră cu o plăcintă, îmi spun: Cum trebuie să nu te iubești pe tine? Eu nu că nu m-am iubit, a fost schimbul de hormoni în timpul sarcinii, care m-a adus la faptul să consum excesiv, dar apoi am încercat așa să fac. Tu ești tânără, dar mai departe ce va fi? Tu deja ai probleme probabil și din punct de vedere genetic, vei fi plinuță, cu atât mai mare grijă trebuie să ai de tine și de sănătatea ta, apar probleme și cu inima, și cu intestinul. De ce unii mănâncă și tot sunt slabi? Acei oameni trebuie să-i mulțumească lui Dumnezeu și părinților, la ei metabolismul nu se mai oprește, și genetica e așa. Dar cei care sunt predispuși, trebuie să se mențnă, cu timpul își mișcorează porțiile, se micșorează și organismul și nu mai necesită așa multă energie, mâncare. Sunt secrete, pe care nu mi le-a spus nimeni, singură am ajuns la asta. Pe perioada cât ții un regim alimentar sănătos, te strădui și copiilor să le dai tot ce e sănătos. E un meniu pe care îl poate consuma toată familia”.
„Să nu stai mult timp la bucătărie, mai bine te duci cu copiii la plimbare sau faci ceva pentru tine”
Elena este de părere că timpul petrecut la bucătărie trebuie să fie limitat: „Eu sunt pentru faptul ca să nu stai mult timp la bucătărie, mai bine te duci cu copiii la plimbare sau faci ceva personal pentru tine, decât să gătești ore în șir. Într-o zi îți va zice și bărbatul: Ți-ai luat așa un meniu, că nu te văd nici ziua, nici noaptea, ia lasă tu meniul acesta, rămâi așa cum ești”.
„Acum zbor ca o pană, reușesc să fac multe lucruri”
Nutriționista spune că se simte minunat, după ce a slăbit: „Eu zbor ca o pană, reușesc să fac multe lucruri. Când ai kg în plus le duci mereu pe tine și tot timpul parcă porți o greutate. Nu ai dorința de a face nimic, pentru că ți-i greu”.
Cum a ajutat aceasta alte fete și femei să dea jos kg nedorite, dar și cum s-a schimbat viața sa după ce a slăbit aflați din interviu:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!