„O nouă zi, un nou emisar. De data asta, fostul prim-ministru, Dorin Recean, numit emisar „pe dezvoltare și reziliență”.
Ce denumire la modă, dar fără conținut. Amintește de modul în care vânzătorii sunt mai nou numiți de ceva vreme consultanți în vânzări, secretarele/secretarii - asistent manager, maturător stradal - tehnician salubrizare urbană.
Ap așa și aici. Îi spui lui moș Vasile despre emisar special pe reziliență… înțelegeți singuri.
Dar de fapt, dacă ne uităm în succinta descriere găsită pe telegramuri, vom vedea ca el va coordona eforturile interinstituționale de consolidare a rezilienței statului în fața amenințărilor hibride. Pare la fel de filosofic .
Însă ce cred eu că se ascunde după această “misiune” este de fapt păstrarea influenței sale în organele de drept și justiție, domeniu pe care noul premier nu îl va „gestiona” la fel de „bine” ca Recean.
Apropo, sondajul de azi arată destul de bine puterea de „gestionare” a tot ce înseamnă hibrid în Moldova pe timpul mandatului lui Recean. Dar despre asta într-un alt comentariu”, a scris Olesea Stamate.
Premierul Dorin Recean a refuzat să rămână în fruntea Guvernului, deși PAS i-a propus acest lucru. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 13 octombrie.
Dorin Recean, s-a retras, în mod surprinzător, nu doar din fruntea Guvernului, dar și din viața publică.
Acesta nu și-a motivat clar decizia, lăsând loc pentru mai multe interpretări.
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a comentat demisia premierului Dorin Recean, afirmând că aceasta reflectă dificultățile tot mai mari cu care se confruntă actuala guvernare, în contextul unui declin economic și al creșterii nemulțumirii sociale.
La sfârșit de noiembrie, x-premierul Dorin Recean a participat la o conferință organizată de Ambasada României în Franța, dedicată inițiativei europene „Scutul democratic”, discutând alături de oficiali europeni despre provocările la adresa democrației.
Pe data de 10 decembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind numirea ex-premierului Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!