Autoritățile spun că numărul cazurilor de îmbolnăvire noi nu scade și vin cu un îndemn să fie respectate măsurile de protecție.
„În legătură cu Situația de criză din municipiul Hîncești, și faptul că, din păcate, numărul infecțiilor nu scade, venim cu apelul către dumneavoastră de a continua respectarea normelor de prevenire a infecției Covid-19: păstrați distanță socială oriunde mergeți- la cumpărături, la bancă, etc., protejați-vă, purtând mască și mănuși, dezinfectați-vă mâinele cât des mai posibil. În cazul în care vă simțiți rău nu ezitați sa mergeți la medicul de familie.
Venim cu acest apel pentru că zilnic are loc agravarea situației, numărul de infectați crescând tot mai mult, totodată fiind înregistrate și decese din cauza virusului SARS-COV2. Din aceste motiv, Autoritățile Publice Locale vor fi nevoite să convoace Comisia Situațiilor Excepționale, care vor recurge într-un final la închiderea piețelor, a centrelor funcționale, a cafenelelor și a barurilor, precum și a unor instituții”, spun reprezentanții Primăriei.
De la începutul pandemiei, peste 1500 de locuitori din Hîncești au fost testate pozitiv la Covid-19.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!