Un Bugatti Chiron evaluat la 3 milioane de euro, care îi aparține lui Mate Rimac, directorul general al Bugatti, a fost furat miercuri după-amiază din Zagreb, Croația, după ce proprietarul a lăsat cheia în interiorul mașinii, scrie Krone. Un cetățean croat în vârstă de 36 de ani a fost arestat în aceeași seară la o benzinărie din Seiersberg-Pirka, în apropiere de Graz, Austria.
Mașina are aproximativ 1.500 de cai putere și face parte dintr-o serie limitată la 500 de exemplare. După ce a descoperit furtul, Mate Rimac a pornit în urmărirea bolidului cu un Porsche 911, folosind datele de localizare ale vehiculului pentru a urmări traseul acestuia.
Directorul Bugatti a povestit ulterior întreaga întâmplare pe Instagram, recunoscând că obișnuia să lase cheia în mașinile sale, inclusiv în Chiron și în Rimac Nevera.
Cum a fost furat bolidul de 3 milioane de euro
Mate Rimac a mărturisit că lăsa în mod obișnuit cheia în interiorul mașinii, deoarece consideră Croația o țară sigură.
Terenul companiei din apropierea Zagrebului nu este împrejmuit, iar accesul cu cartelă este necesar doar pentru intrarea în clădire. În plus, angajații folosesc frecvent automobilele din incintă, astfel că dispariția bolidului nu a fost observată imediat. Când furtul a fost descoperit, suspectul avea deja un avans de aproximativ o oră și ajunsese în Slovenia. Traseul mașinii a putut fi însă urmărit cu ajutorul sistemului de localizare al vehiculului.
Hoțul venise la companie pentru un job
Potrivit relatării lui Mate Rimac, bărbatul în vârstă de 36 de ani venise inițial în zona companiei pentru a se interesa de un loc de muncă.
Acesta ar fi observat mașina sport cu cheia lăsată în interior și ar fi decis să o fure. De altfel, șeful Bugatti a publicat inclusiv înregistrarea cu momentul furtului. În imagini se vede un bărbat care fumează o țigară și se apropie lent de mașină. După ce privește atent în jur și se asigură că nu este observat, deschide portiera, urcă la volan și se face nevăzut.
După ce a aflat ce s-a întâmplat, Rimac a pornit în urmărirea automobilului cu un Porsche 911. Urmărirea l-a dus până la centrul comercial Shoppingcity Seiersberg, din Austria.
„Poliția a făcut o treabă fantastică”, a declarat Mate Rimac. Potrivit informațiilor, datele de localizare ale mașinii au fost folosite pentru a urmări traseul acesteia, iar comunicarea dintre proprietar și polițiști a contribuit la identificarea și reținerea suspectului.
Bugatti-ul a fost recuperat cu avarii ușoare
După îndeplinirea formalităților necesare, Mate Rimac a putut să se întoarcă în Croația cu automobilul recuperat. Bugatti Chiron a suferit avarii ușoare în timpul incidentului, potrivit publicației Kronen Zeitung. Rimac a declarat că situația bărbatului suspectat de furt îi provoacă și o anumită compasiune, afirmând că acesta „are multe probleme”.
Potrivit agenției AFP, Mate Rimac a spus că nu intenționează să depună personal plângere împotriva suspectului, însă bărbatul ar putea fi tras la răspundere în continuare pentru furt, având în vedere valoarea ridicată a automobilului.
La finalul relatării sale, directorul Bugatti a recunoscut că obiceiul de a lăsa cheile în interiorul automobilelor a făcut posibil incidentul și a promis că nu va mai proceda astfel și că va lua măsuri pentru ca situația să nu se repete. „Așa că nici nu mai încercați”, a mai spus Rimac.
Bugatti Chiron, produs între 2016 și 2024, este unul dintre modelele exclusiviste ale constructorului de automobile de lux. Cu o putere de aproximativ 1.500 de cai putere, mașina a fost fabricată într-o serie limitată la 500 de exemplare.
Cine este Mate Rimac
Mate Rimac este un antreprenor și inginer croat, fondatorul Rimac Group și directorul general al Bugatti Rimac. Este unul dintre cei mai influenți oameni din industria mașinilor electrice de înaltă performanță, cunoscut pentru hipercarurile Rimac Concept One și Nevera.
Mate Rimac s-a născut la 12 februarie 1988, la Livno, în Bosnia și Herțegovina, și a crescut în Croația. A fondat Rimac Automobili în 2009, la vârsta de 21 de ani, inițial ca firmă de conversii electrice și dezvoltare de componente pentru vehicule electrice.
Punctul de plecare a fost un BMW E30 din 1984, cu care participa la curse; după ce motorul cu ardere internă a explodat, a decis să îl transforme într-un automobil electric. Vehiculul rezultat a stabilit mai multe recorduri pentru mașinile electrice și a dus la crearea Rimac Automobili. După crearea Bugatti Rimac în 2021, Mate Rimac a devenit directorul general al companiei care administrează Bugatti. El conduce dezvoltarea noii generații de hipercaruri Bugatti, inclusiv modelul Tourbillon.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!