Și Hannah Gutierrez Reed, armurierul filmului, a fost acuzată, de asemenea, tot pentru omor prin imprudență, potrivit prim-procurorului judiciar Mary Carmack-Altwies.
Procurorii au dovezi care arată că Baldwin „nu a fost prezent la antrenamentul obligatoriu privind armele de foc înainte de începerea filmărilor”, a notat anchetatorul special Robert Shilling.
Iar când pe platoul de filmare era programată o altă sesiune de antrenament, programul care trebuie să țină o oră a durat doar 30 de minute, din cauză că Baldwin a fost „distras și vorbea pe telefonul mobil cu familia sa în cursul antrenamentului”, au spus procurorii, citând o declarație a lui Gutierrez-Reed.
În plus, în calitate de producător al filmului, Alec Baldwin nu a reușit să țină suficiente întâlniri de siguranță, rezultând „un climat de imprudență, așa cum este evidențiat de conduita distribuției și a echipei documentate prin declarații și dovezi”.
Robert Shilling a susținut, de asemenea, că scena care se desfășoara în fața lui Hutchins nu necesita focuri de armă.
„În momentul examinării scenariului și al interviurilor cu martorii, pentru această scenă specială și pentru acest prim-plan, dovezile indică faptul că scena/împușcătura nu a necesitat tragerea cu arma”, a scris Robert Shilling.
O femeie a murit și un bărbat a fost rănit după ce actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe un platou de filmare din New Mexico.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!