12 bani Benzina se scumpește cu 12 bani mâine, prețuri record la pompe per ANRE 20,17 lei Euro la 20,17 lei, dolar la 17,67 lei — curs BNM azi, leul cedează teren 25 pachete 25 pachete de PVP (sare) ridicate la Botanica, tânăr de 18 ani reținut în flagrant 5 persoane Cinci persoane, printre care o fată de 17 ani, spitalizate după accident grav la Bălți
Aeroporturile din Iran și-au reluat activitatea, după ce a fost suspendată în urma atacului asupra Israelului

Aeroporturile din Iran, inclusiv cele două de la Teheran, şi-au reluat activitatea, după ce aceasta fusese suspendată sau perturbată de atacul iranian împotriva Israelului, a anunţat agenţia oficială IRNA, potrivit digi24.ro.

Foto: Shutterstock

IRNA a transmis că: „Zborurile de la aeroportul internaţional Imam Khomeini din Teheran au revenit la normal” începând de la ora 06:00 (02:30 GMT). Aceasta a mai adăugat și faptul că situaţia a revenit la normal și pe aeroportul Mehrabad din Teheran şi pe cele din oraşele Tabriz, Mashhad  şi Shiraz.  

Iranul suspendase activitatea acestor aeroporturi ca măsură de precauţie după ce a lansat un atac fără precedent cu drone şi rachete în noaptea de sâmbătă spre duminică împotriva teritorului israelian, ca răspuns la lovitura israeliană împotriva consulatului iranian la Damasc de la 1 aprilie. Potrivit unor experţi, autorităţile israeliene nu excluseseră, înainte atacului Teheranului, să lovească teritoriul iranian, vizând probabil instalaţii militare sau nucleare.  

Câteva companii aeriene, precum Lufthansa, şi-au suspendat zborurile spre Iran înainte de atac, în timp ce altele au luat decizia să nu mai survoleze teritoriul ţării. De asemenea, mai multe ţări din regiune, printre care Israel, Irak, Liban şi Iordania, şi-au închis spaţiul aerian în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar l-au redeschis duminică.


Pub