31,80 lei/l Benzină 31,80, motorină 36,16 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 2.057 2.057 cazuri IACRS în săptămâna 19–25 oct — 4 COVID și 3 gripă (1 deces) 750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 20,13 lei/€ Euro 20,13, dolar 18,09 lei — curs BNM în scădere a 4-a zi consecutivă
Donald Trump a vrut să o numească pe fiica sa Ivanka în fruntea Băncii Mondiale

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu, că a vrut să o numească pe fiica sa Ivanka, de 37 de ani, în fruntea Băncii Mondiale, întrucât "se pricepe foarte bine la cifre".

Foto: Politico

"Este o adevărată diplomată", explică Trump într-un interviu acordat The Atlantic. "Ar fi fost foarte bună la ONU de exemplu (ca ambasadoare a SUA - n.r.)", afirmă liderul de la Casa Albă, scrie Agerpres.

"Dacă aş fi numit-o ei ar fi strigat nepotism, dar asta nu ar fi avut nimic de a face cu nepotismul", susţine el.

Continuând pe aceeaşi notă, preşedintele american a spus: "M-am gândit la Ivanka chiar pentru a conduce Banca Mondială", instituţie fondată în 1944 la Bretton Woods, în acelaşi timp cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

"Ar fi fost excelentă pentru acest post pentru că se pricepe foarte bine la cifre", afirmă el referindu-se la fiica sa, al cărui soţ, Jared Kushner, este unul dintre cei mai influenţi consilieri ai săi.

"Este calmă. Am văzut-o în situaţii de stres enorm, ea reacţionează foarte bine (...) Ea este cu adevărat prezentă când intră într-o cameră", mai spune Trump.


Pub