O înregistrate video publicată pe rețelele sociale îl arată pe Joe Biden zâmbind larg în timp ce purta șapca cu mesajul pro-Trump peste o șapcă pe care o avea deja pe cap.
Kamala s-a descurcat atât de prost în dezbaterea de aseară, încât Joe Biden tocmai a pus o șapcă Trump,” a postat echipa de reacție rapidă a campaniei Trump pe X. „Mulțumim pentru sprijin, Joe!” a adăugat echipa de campanie într-o altă postare.
„Ce se întâmplă?”, a postat consilierul senior al campaniei Trump, Chris LaCivita, împreună cu fotografia.
Gestul a fost descris de Casa Albă ca fiind menit să arate unitatea cu ocazia aniversării atacurilor din 11 septembrie, potrivit The Hill.
„La Stația de Pompieri Shanksville a vorbit despre unitatea bipartizană a țării după 11 septembrie și a spus că trebuie să revenim la acest spirit,” a postat pe platforma X adjunctul principal al secretarului de presă al Casei Albe, Andrew Bates.
„Prieteneşte, i-a dat o şapcă unui susţinător al lui Trump care i-a spus apoi că, în acelaşi spirit, preşedintele ar trebui să poarte şapca lui Trump. Şi a purtat-o pentru scurt timp”, a încercat să justifice purtătorul de cuvânt.
Biden și-a pus șapca în timpul unei întâlniri cu membri ai comunității, care nu a fost deschisă presei.
O fotografie și un scurt videoclip al momentului au devenit rapid virale printre republicani. Unii le-au folosit pentru a ataca sănătate mintală a lui Biden și sprijinul său pentru vicepreședinta Harris.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!