„Sunt bine. Există chiar şi o bară de tracţiuni în curte”, a scris el pe reţeaua de socializare, adăugând că se află în prezent într-un centru de detenţie din regiunea Vladimir, la est de Moscova, în apropiere de colonia penitenciară unde ar urma să fie trimis.
„Nu primesc scrisori pentru moment şi ştiu şi mai puţin despre ce se întâmplă în lume decât atunci când eram la Moscova", a mai spus opozantul, care a fost închis în capitala Rusiei de la arestarea sa în ianuarie, după care a fost transferat în centrul unde se află în prezent.
Navalnîi a spus că se distrează făcând pâine prăjită pe un radiator împreună cu alţi doi deţinuţi, precizând că este o „activitate pasionantă”.
Nu se ştie deocamdată cum a putut să transmită din celulă acest mesaj pe Instagram. Contactată de AFP, avocata sa, Olga Mihailova, a refuzat orice comentariu pe acest subiect.
„Adresaţi-mi alte întrebări”, s-a limitat ea să spună.
Potrivit avocatei, care l-a vizitat pe opozant în regiunea Vladimir, Aleksei Navalnîi „se simte bine” şi „este plasat într-o celulă de carantină împreună cu alte două persoane”, aşteptând transferul spre o colonie penitenciară.
Transferul ar urma să fie făcut dacă justiţia respinge ultimul apel al opozantului, condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de detenţie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!