4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Japonia, decizie istorică: Ridică interdicția exportului de arme letale și deschide calea pentru vânzarea de tancuri, rachete și nave de război

Guvernul de la Tokyo a aprobat o reformă amplă a regulilor privind exporturile militare, permițând pentru prima dată vânzarea de armament letal, într-o mutare considerată istorică pentru politica de securitate a Japoniei, scrie adevarul.ro.

Foto: Profimedia

Japonia a decis să renunțe la limitările de lungă durată privind exportul de echipamente militare, deschizând astfel posibilitatea exportului de arme letale, într-o schimbare majoră de direcție strategică menită să sprijine industria de apărare și extinderea influenței internaționale a țării, scrie presa internațională.

Decizia a fost aprobată de Cabinetul prim-ministrului Sanae Takaichi și marchează înlocuirea vechiului cadru legislativ, care permitea exportul doar pentru cinci categorii de echipamente neletale. Noul sistem introduce o clasificare simplificată, împărțind echipamentele de apărare în două categorii: „arme” și „non-arme”, potrivit Japan Times.

În categoria armelor sunt incluse sisteme militare precum nave de război, tancuri și rachete, în timp ce categoria non-arme cuprinde echipamente precum radare și diverse tipuri de echipamente de protecție.

Conform noilor reguli, orice export de armament letal va trebui analizat de Consiliul Național de Securitate al Japoniei și va fi permis doar către statele care au deja acorduri de cooperare în domeniul apărării cu Tokyo, în prezent în număr de 17.

Deși exporturile către țări aflate în conflicte armate active rămân, în principiu, interzise, guvernul a introdus o excepție care permite aprobarea unor livrări în funcție de interesele de securitate ale Japoniei.

Noua legislație permite, de asemenea, transferul către state terțe al armamentului dezvoltat în comun cu parteneri internaționali. Printre exemple se numără aeronavele de luptă de generație următoare dezvoltate în cadrul programului Global Combat Air Program, în parteneriat cu Marea Britanie și Italia.

Schimbarea vine la scurt timp după ce Japonia și Australia au finalizat un acord major de cooperare în domeniul apărării, evaluat la până la 20 de miliarde de dolari australieni (aproximativ 14,4 miliarde de dolari americani), pentru dezvoltarea unei noi flote de fregate navale avansate.


Pub