„Am decis să procurăm cu sprijinul Fundației de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet” 50 de tone de struguri moldovenești de soiuri de masă care vor fi distribuite, începînd cu data de 19 martie, sutelor de grădinițe de copii din toată țara. Am venit cu această inițiativă în timpul vizitei la grădinița de copii „Izvoraș” din Soroca care, grație Fundației, a beneficiat de un teren de joacă pentru copii.
Am promis conducerii grădiniței că le voi acorda tot sprijinul necesar și în continuare. În context, am reamintit celor prezenți că susținerea familiilor și a copiilor rămâne una din prioritățile Fundației și ale Administrației Președintelui”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Amintim, că în ultimul timp, producătorii autohtoni s-au plâns că nu au reușit să comercializeze roada de anul trecut, și că aceasta ar putea fi aruncată din nou, dacă nu vor reuși să o vândă. De asemenea, pe rețelele de socializare, mai mulți cetățeni s-au solidarizat cu producării și merg să cumpere direct de la ei.
De asemenea, duminică, ora 11.00, în Parcul Catedralei va avea loc târgul „Ia Moldova acasă – Târg de struguri locali” organizat de către Klumea. De exemplu, producătorul Valentin Tomiță va aduce 10 tone de struguri crescuți pe câmpurile însorite de la Ștefan Vodă, strugurii se vor vinde la ladă, iar prețul va fi de la 5 lei kilogramul.
Autor: Rodica Popa, stagiară
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!