32,45 lei/l Benzina A95 scade la 32,45 lei/l, motorina la 35,88 lei/l — cele mai mici prețuri din ultimele zile 240.000 lei Două femei din Chișinău au pierdut 240.000 lei, escrocite de un grup care se făceau pasa de bancari 4 cazuri Doar 4 cazuri de pediculoză confirmate în școlile din Chișinău, nu peste 300 ca se anunțase anterior 1 pieton Un bărbat lovit de autobuz pe trecere la Ciocana, filmat de cameră de bord; poliția nu a înregistrat cazul încă
Au predat lei, dolari și euro, după ce au fost convinse că banii trebuie verificați: Cum au rămas două femei din capitală fără 240 mii lei, păcălite de escroci. Un tânar, condamnat

Un tânăr de 20 de ani, cetățean străin, a fost condamnat la 5 ani de închisoare și amendat cu 250.000 de lei, după ce ar fi participat la două escrocherii în care victimele au fost convinse să predea bani și valută străină, sub pretextul verificării bancnotelor. Cele două cazuri au avut loc în aceeași zi, la Chișinău, iar prejudiciul total depășește 240.000 de lei.

Foto: procuratura.md

Potrivit Procuraturii Generale, tânărul a acționat împreună cu alte persoane care se prezentau în mod fals drept angajați ai unor instituții publice și bancare. Aceștia le spuneau victimelor că datele lor personale ar fi fost compromise sau că banii păstrați acasă trebuiau verificați pentru a preveni presupuse fraude.

Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 18 martie 2026. O femeie din Chișinău a fost contactată telefonic și avertizată că datele sale personale ar fi fost compromise și că ar putea fi implicată în operațiuni de spălare a banilor. Ulterior, tânărul s-a prezentat la domiciliul acesteia drept reprezentant al unei bănci și a invocat necesitatea verificării autenticității bancnotelor.

Astfel, femeia i-a transmis 55.000 de lei, 1.000 de dolari și 3.850 de euro.

În aceeași seară, o altă femeie din capitală a fost contactată prin WhatsApp de membrii grupului, care s-au dat drept angajați ai unei bănci și ai poliției. Aceștia au convins-o că banii pe care îi păstra acasă trebuiau declarați și verificați, iar victima le-a transmis 93.000 de lei.

După preluarea banilor, inculpatul s-a întâlnit cu persoana care îi ridicase de la victime și i-a preluat, oferindu-i acesteia 3.000 de lei drept recompensă, la indicația unui alt participant la infracțiune.

În cadrul examinării cauzei, tânărul și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea dosarului în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

După executarea pedepsei cu închisoarea, acesta urmează să fie expulzat în țara de origine. Sentința poate fi contestată cu apel.


Pub